RSS
«
»
TwitterFacebookPinterest

Un român a protestat la Belgrad împotriva unui fals istoric: Iancu de Hunedoara a fost român, nu ungur!

Împotriva promovării la Belgrad, în Serbia, a unui fals istoric la nivel de șefi de state, s-a ridicat un român care a ținut să le transmită că “Iancu de Hunedoara a fost român, nu ungur!”.

Președinții Ungariei și Serbiei au participat luni, 22 iulie a.c., la dezvelirea unei statui a lui Iancu de Hunedoara, finanțată de către Ungaria și dăruită Serbiei pentru a fi amplasată pe malul Dunării, în cartierul Zemun. Doar că pe acest monument al lui Iancu de Hunedoara ridicat la inițiativa diplomaților maghiari nu este nicăieri menționată originea românească a acestuia, ci este promovat ca … erou maghiar.

Revoltat la auzul promovării unui fals istoric de o asemenea amploare, un român din Serbia, Alexandru Bălan, a protestat cu o pancartă pe care scria că “Iancu de Hunedoara a fost român, nu ungur!”.

Pentru acțiunea sa de la inaugurarea statuii lui Iancu de Hunedoara, românul a fost reținut pentru două ore de către poliția sârbă și amenințat cu amendă dacă nu părăsește locul imediat.

libris.ro

Mai mult decât atât, Alexandru Bălan ne-a mărturisit că a încercat să contacteze fără succes ambasada României de la Belgrad și mai multe asociații/ ONG-uri românești cu privire la organizarea unui protest împotriva promovării unui asemenea fals istoric în care Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, este prezentat în Serbia ca fiind ungur.

Alexandru Bălan a mai adăugat că e anormal ca pe monument să fie doar inscripții în limba maghiară și sârbă, și să nu fie și o inscripție în limba română, sau să nu se pomenească deloc despre originea românească a lui Iancu de Hunedoara. Pe lângă falsul istoric, o asemenea promovare a istoriei aduce cu un soi de confiscare identitară, cu o asimilare identitară samavolnică, cu o rescriere mincinoasă a istoriei adevărate …


Galerie Foto:



Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info