Deși erau buni comercianți, buni navigatori, și la nevoie constituiau o forță militară de temut în lumea antică, fenicienii aveau un obicei sinistru în vremuri de restriște: preoții și preotesele lor sacrificau copii zeilor în preajma războaielor, a foametei, a unor calamităţi naturale, sau în vremuri de instabilitate și tulburare socială.
Copii de vârste foarte fragede erau sacrificați de vii prin foc de către fenicienii canaaniți, pentru că aceștia credeau că prin aceste macabre sacrificii vor câștiga bunăvoința zeului Moloh, care le-ar fi adus izbânda în războaie, sau în alte cauze.
Moloh apare în cartea Deuteronom precum și în Levitic, ca o formă de idolatrie interzisă (Leviticul 18:21: Să nu dai pe nici unul dintre fiii tăi să fie jertfiți lui Moleh, profanând astfel Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.)
Ilustrațiile realizate pe baza relatărilor antice despre aceste sacrificii ale fenicienilor, provin marea lor majoritate din epoca modernă, secolele XVIII-XIX, și prezintă un ritual macabru, cu copii aruncați în foc în niște statui ale unui zeu cu cap de taur, în al cărui trup erau prevăzute orificii sau firide în care erau aprinse focurile de sacrificiu.
Fix așa cum fenicienii antici își sacrificau în foc copiii, rugându-se pentru bunăvoința zeului Moloh ( Baal) care să-i ajute să câștige războaie, tot așa oare fac și românii cu copiii lor, îi lasă să ardă pentru a câștiga bunăvoința stăpânilor scutului de la Deveselu?
Acum, odată cu izbucnirea în presa din România a scandalului legat de crimele de la Caracal, întâmplări petrecute la mică distanță de scutul de la Deveselu, aflăm cum copiii români ajung să ardă prin curți mizerabile, pentru a fi șterse urmele unei rețele de trafic de persoane care livra minore pentru plăcerile sexuale ale militarilor americani.
Am revenit oare la barbaria civilizațiilor antice, dispuse să-și sacrifice proprii copii în foc pentru a câștiga favorurile zeilor? Ce naiba mai poți spune că încerci să protejezi, să aperi, dacă îți arunci proprii copii în foc?