Iliescu voia să aducă rușii în țară pentru a face “ordine”, iar Barna vrea ca MAI să fie condus de străini!? Bolșevismu’ n-o muritu’!

Când se face referire la tragicele evenimente din decembrie 1989, aproape de fiecare dată se pomenește și despre faptul că Ion Iliescu ar fi solicitat o intervenție militară din partea Uniunii Sovietice.

Acum, după trei decenii de la acele evenimente macabre ale istoriei poporului român, cu diversiuni și crime în spațiul public pentru care au plătit mai curând nevinovați sau niște bieți țapi ispășitori, decât adevărații conspiratori și criminali, liderul USR Dan Barna vine și ne propune nici mai mult nici mai puțin decât ca forțele de ordine interne din România să fie externalizate, conduse de către “parteneri externi”, cu alte cuvinte de către străini.

Pe modelul țărilor de pe glob aduse artificial în haos și în imposibilitatea de a se guverna singure ( n.r. țările din fosta Iugoslavie, țările din lumea a 3-a de pe continentul african sau cel asiatic, Irak, Afganistan, Kosovo, sau mai nou Ucraina), Dan Barna și neobolșevicii săi din USR ne propun ca niște miniștri străini să preia principalele instituții de forță din România.

” Pentru ieșirea din situația de criză, România ar putea inclusiv să solicite ajutorul partenerilor externi.”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul USR și intitulat “Dan Barna: Să fie instituită o celulă de criză coordonată prin CSAT!”

” Este nevoie urgentă de intervenție de la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care să pornească, concentrat, o restructurare a instituțiilor falimentare, de la Poliția din Caracal și Galați până la structurile centrale ale MAI și parchetelor care nu au gestionat aceste situații. E nevoie de înlăturarea urgentă a tuturor celor care au permis perpetuarea crimei organizate și promovarea incompetenței în locul siguranței publice. Forțele de ordine și de securitate din România trebuie să își reînnoiască coordonarea cu partenerii europeni și internaționali. Nu este o rușine să ceri ajutor de la parteneri și aliați atunci când ești într-o situație de criză profundă. Iar situația de astăzi din România cere de urgență instituirea unei celule de criză coordonate de la cel mai înalt nivel, prin CSAT și cu eventuala participare a unor misiuni din partea unor parteneri externi.“, spune Dan Barna, președintele USR

Nota noastră: Bolșevismu‘ n-o muritu‘ Numa’-un pic s-o hodinitu’

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

5 zile ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

3 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

3 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago