libris.ro

Prima ediție a Școlii de Vară de la Carei, un succes de netăgăduit: „Nu lăsaţi istoria să se repete!”

În urmă cu aproximativ doi ani discutam cu doamna Daniela Ciută, președinta filialei Carei a Asociației foștilor expulzați și refugiați din 1940, despre necesitatea cât mai urgentă cu putință a strângerii mărturiilor din partea supraviețuitorilor care au avut de suferit din cauza Dictatului de la Viena de la 30 august 1940.

Pentru că supraviețuitorii acelor sinistre momente din istoria neamului nostru se află deja la o vârstă considerabilă, riscul ca aceste depozitare de informații deosebit de importante să dispară dintre noi este unul foarte mare, așa că era nevoie de o mobilizare rapidă pentru strângerea acestor mărturii.

Providența a făcut ca în vara acestui an, cu sprijinul Centrului pentru Politici Locale Alba Iulia, reprezentat prin domnul Costel Oprea, și împreună cu filiala Carei a Asociației foștilor expulzați și refugiați români din 1940 în urma Dictatului de la Viena, să fie organizată o Școală de Vară prin intermediul căreia mai mulți tineri români au avut prilejul de a lua contact cu niște mărturii cutremurătoare ale foștilor expulzați și refugiați români din Nord-Vestul țării.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Caravana Școlii de Vară Carei 2019 a vizitat satele de coloniști români care gravitează în jurul Careiului și participanții au ascultat mărturii devastatoare cu privire la consecințele odioase ale Dictatului de la Viena din 1940.

Este pentru prima dată și sperăm că nu și pentru ultima oară când se organizează o asemenea școală de vară, prin intermediul căreia inimoșii inițiatori și organizatori ai acestui proiect, domnul Costel Oprea și doamna Daniela Ciută, au completat o pagină albă, o pagină care lipsea din istoria neamului românesc.

Tineri români din Iași, București, Carei, sau chiar unii veniți din afara țării, tocmai din Marea Britanie, au putut asista la adevărate lecții de istorie românească autentică, neocultată de interese politice sau ideologice.

Pentru felul cum a fost organizată prima ediție a Școlii de Vară de la Carei și pentru cei care au făcut posibilă această manifestare deosebită, pentru intenția mai mult decât lăudabilă de a face cunoscut tinerilor români și întregii lumi tragediile prin care au trecut românii din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena de la 30 august 1940, noi ne scoatem pălăria și ne înclinăm cu respect în fața lor.

Mulțumim pe această cale încă o dată Centrului pentru Politici Locale Alba Iulia, reprezentat prin domnul Costel Oprea, jurnalist la publicația ancheteonline.ro, doamnei Daniela Ciută, președinta filialei Carei a Asociației foștilor expulzați și refugiați din 1940 și jurnalistă la publicația buletindecarei.ro, precum și tuturor sponsorilor cu suflet mare și dragoste de românism care au avut puterea de a înțelege importanța acestui proiect deosebit.

Fandel Mihai


Galerie Foto:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Fandel Mihai

C.E.O. la glasul.info, Redactor șef la Glasul.info Director General la MAGAZIN CRITIC Președinte la Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România Consultant Media la Comunitatea Identitară Iași Contact: fandelmihai@glasul.info