Incendiu la Marna Nouă. Apel umanitar pentru refacerea casei arse


Mirecuri, 3 aprilie 2024, în jurul orei 17:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu, care a cuprins acoperișul unei locuințe și a anexei acesteia din localitatea Marna Nouă.

La fața locului s-au deplasat 12 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Carei, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei și cel al anexei pe o suprafață de aproximativ 120 mp, cu posibilitatea de propagare la întreaga construcție.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind salvată casa de locuit.

La acțiunea de stingere a incendiului a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sanislău.

Sursa probabilă de producere a incendiului a fost o afumătoare. Din fericire nu au existat persoane rănite.

Cei care pot da  o mână de ajutor la reconstrucția casei sunt bineveniți în condițiile  în care familia nu are posibilități materiale.

Preluare: Buletin de Carei

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.



Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)