O poveste cusută cu ață albă: carieră de pedofil încheiată prematur după o „vizită de lucru” în România?

Tot scenariul care se învârte în jurul răpirii și uciderii fetiței de 11 ani din Gura Şuţii, o localitate devenită peste noapte chiar mai celebră decât groaznicul Caracal (n.r. oare asta o și fost intenția din spatele acestui act macabru?), este unul cusut cu ață albă.

Mai întâi presa ne prezintă că suspectul este Johannes Visscher, un olandez de 46 de ani, pentru ca imediat după știrea că acesta s-ar fi sinucis pe o șosea din Olanda, să aflăm că Johannes nu mai este Johannes, ci Joop (n.r. deranja asemănarea de nume dintre Johannes și Johannis, sau reamintea de conexiunea cu intermedierea traficului de copii și a adopțiilor ilegale?).

Imagine de la locul „sinuciderii” lui Joop Visscher, Foto: Facebook / Info Trafic RO&UE

Deși nu-ți trebuia diplomă de psiholog ca să înțelegi de la o poștă intențiile și obsesia pe care o manifesta olandezul Joop Visscher la adresa copiilor, după cum arată și jurnalista Sorina Matei într-o postare de pe contul său de socializare, individul din Olanda beneficia de o largă libertate de mișcare. De curând, presa a aflat din mărturiile fostei logodnice a olandezului că acesta călătorea destul de des în România. Oare cu ce scop?

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
Foto: Faceboook / Sorina Matei

Jurnalista Sorina Matei sesizează pe contul său de socializare un aspect deosebit de șocant: pe contul său de Flickr, Joop Visscher avea numeroase poze cu copii de vârste mici, sau poze cu el în compania copiilor:

„Poliţia română şi procurorii aveau numele lui, aveau imagini video cu el şi fetiţa pe care a omorât-o în maşină, dar poliţia şi procurorii NU AU VĂZUT PE NET ŞI PE CONTURILE LUI CĂ ERA OBSEDAT DE COPII. Şi nu l-au reţinut. L-au lăsat să plece. Asta nu e numai incompetenţă. Miroase a intenţie de la o poştă.
Pedofilul olandez criminal era IT-ist. De vis! iată linkul mai jos pe care nu l-a găsit pe net nici Poliţia nici marea Procuratură a României
https://www.flickr.com/photos/joopvisscher/ „, a scris pe facebook jurnalista Sorina Matei

Cum tot acest scandal mediatic cade taman în preajma campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, nu poți să nu-ți aduci aminte de crimele de la Colectiv, de scenariile criminale din jurul zilei de 10 august, de crimele de la Caracal, de toate crimele îndreptate împotriva poporului român în acești ultimi ani mizerabili…

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Luptă la cuțite între UDMR și PPMT: "Face de ruşine toţi maghiarii din Transilvania!"

mar sept. 24 , 2019
După apariția în spațiul public a unor fotografii cu președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), domnul Csomortanyi Istvan (n.r. vezi aici), executând alături de un număr de tineri salutul nazist sau fluturând simboluri ale unor formațiuni extremiste maghiare, revizioniste, purtătorul de cuvânt al UDMR, Csilla Hegedüs, i-a solicitat lui […]

Poate vă place și:

libris.ro