Categories: AntiromanismȘtiri

Mulți l-au crezut prost, dar el chiar avea dreptate! Iohannis chiar este un politruc

La o simplă consultare a DEX-ului, constatăm că președintele actual al României, Klaus Iohannis, a făcut una dintre cele mai controversate afirmații de după decembrie 1989: „Acum sunt un politruc”, a declarat public cu nonșalanță Klaus Iohannis.

Am antecedente în sistemul educaţional. Am fost dascăl de fizică timp de 15 ani, am condus un inspectorat şcolar mai puţin timp, trei ani. Acum sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României.Klaus Werner Iohannis

Ce spune DEX-ul:

POLITRÚC, politrúci s. m. ~ (<rus. politruk < politiceski rukovoditel’ = instructor politic;  (pol., peior.) Reprezentant al partidului comunist într-un domeniu, care veghează la respectarea aplicării întocmai a principiilor și intereselor partidului; s. m. Instructor, îndrumător politic în armata sovietică; ♦ (Depr.) Activist politic; comisar politic, ofițer politic (политический руководитель, pronunțat politiceski rukovoditel)

Despre dificultățile președintelui de a se exprima corect și a gândi corect în limba română, vorbește și jurnalistul Marius Albinescu de la Justițiarul.ro:

“Așa se întâmplă atunci când se aventurează să vorbească liber un incult de altă naționalitate, cu un vocabular românesc de maximum 200 de cuvinte. El gândește în limba germană, după care traduce în românește. De aceea a și afirmat despre el însuși, în campania electorală din anul 2014, că este un politruc, lăsând asistența cu gura căscată. A tradus greșit, el dorind să spună că-i politician!”, scrie Justițiarul.ro

Dar iată că modul în care se manifestă în ultima vreme Klaus Iohannis, înfierând cu mânie proletară un anumit grup politic și cerând excluderea pe criterii ideologice de pe scena politică a României, ne arată că el se apropie tot mai mult de ceea ce înseamnă un politruc. Politrucul avea datoria de a se asigura că pe scena politică și în gândurile oamenilor nu trebuie să fie decât un singur partid, “Partidul unic”, partidul comunist.

“Miros de comunism sau de fascism? Klaus Werner Iohannis a arătat o nouă probă a gândirii sale de tip fascist, de culpabilizare colectivă și eliminare din societate a unor comunități după criterii ideologice.”, scrie cotidianul.ro

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

21 de ore ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

o săptămână ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

2 săptămâni ago

REVOLTĂ CIVICĂ FĂRĂ PRECEDENT

COMUNICAT DE PRESĂData: 14 sept, 2026Emitent: Comitetul de Inițiativă Civică pentru Suveranitate Economică și Transparență…

o lună ago

LED, OLED, Mini LED sau QLED: ce înseamnă de fapt și cum alegi televizorul potrivit

Toate aceste denumiri descriu, în esență, cum se aprinde ecranul unui televizor: fie prin miliarde…

2 luni ago