Bătălia de la Rahova (Bulgaria, 7/19 – 9/21 noiembrie 1877), a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului pentru Independenţa României. În lupte au fost implicate detaşamente româno-ruse, în vederea supunerii garnizoanei otomane de la Rahova.
Garnizoana otomană de la Rahova reprezenta o puternică și bine înarmată concentrare de forțe turcești, care făcea extrem de dificilă ocuparea Plevnei. Prezența acestei puternice concentrări de forțe otomane la Rahova a făcut ca atât marele duce Nicolae, comandantul frontului rus, cât și Carol I, să-și dorească ocuparea Rahovei.
Un detașament de trupe românești (n.r. circa 5000) condus de către colonelul Gheorghe Slăniceanu, împreună cu un detașament mixt româno-rus (n.r. circa 1200) condus de către generalul Meyendorf, sprijinite de către artileriștii români de la Bechet, au început atacul asupra concentrării de forțe turcești de la Rahova, despre care trupele ruse de recunoaștere estimau că cetatea dispunea de trei redute, cu 3 000 de soldaţi şi patru piese de artilerie Krupp.
După lupte grele, fortificațiile din partea de est a orașului au fost cucerite. Între 8 și 9 noiembrie 1877, la adăpostul unei cețe groase, trupele otomane au încercat să se retragă strategic peste râul Ogost spre Lom Palanca. Încercarea trupelor turcești a fost însă dejucată de trupele române, care anticipaseră această intenție.
Deși inferiori ca număr, românii și rușii s-au angajat într-o luptă aprigă cu forțele otomane, reușind cu ajutorul ceții să captureze 160 de care cu muniții și provizii din mâinile otomanilor.
Pe 9 noiembrie 1877 trupele generalului George Lupu, după ce au traversat Dunărea, au intrat primele în Rahova, fiind primite cu entuziasm de către populația bulgară.
“Batalionul 2 Muscel, comandat de maiorul Dimitrie Giurescu, a atacat reduta Rahova, la 8/20 noiembrie 1877, începând cu ora 9 dimineața.
Aflat în fruntea batalionului, maiorul Giurescu și-a ridicat sabia, spunând: „Înainte copii! Să imităm pe străbunii noștrii!“. După cucerirea primei redute, dorobanții au atacat reduta principală. Un glonț a lovit sabia maiorul Giurescu, rupându-i lama, iar altul i-a găurit uniforma. La 30 de metri de redută, un glonț vrăjmaș l-a lovit drept în frunte pe maiorul Giurescu, iar ofițerul „se prăvăli ca un stejar retezat (… ) stropind cu sângele lui drapelul regimentului“. “, sursa: once.mapn.ro
“În aceeași zi, în Ordinul de Zi al Regimentului 4 Dorobanți s-a consemnat moartea maiorului Dimitrie Giurescu.
În curtea Regimentului 30 Dorobanți – Muscel s-a dezvelit, în anul 1898, un bust din bronz al eroului. La eveniment a participat și generalul Al. Candiano Popescu, veteran al Războiului de Independență, care a spus: „Cât însă nu vor pieri din aducerea noastră aminte frații Buzești, Radu Calomfirescu, Aprodul Arbore, Aprodul Purice, logofătul Tăutu și alți străluciți oșteni ai vremurilor trecute, nu vor pieri nici maiorul Giurescu, nici colonelul Măldărescu, nici maiorul Ene, nici locotenentul Bordeanu, morți sau răniți în luptele de la Rahova…“ “, sursa: once.mapn.ro