Ziua Națională a României sărbătorită la Orhei împreună cu ambasadorul Daniel Ioniță

Pentru câteva ore, duminică, 1 Decembrie 2019, Orheiul a devenit centru de promovare a unionismului în Republica Moldova: “preoți cu crucea-n frunte” au dat imboldul unionismului românesc, înviorând asistența formată din localnici, politicieni locali, organizații și asociații atât din Republica Moldova, cât și din România.


După o slujbă de pomenire a eroilor căzuți pentru apărarea și reîntregirea neamului românesc oficiată la Biserica Ortodoxă Românească „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei, a avut loc sfințirea unui imens tricolor, eveniment la care a asistat și ambasadorul României în Republica Moldova, domnul Daniel Ioniță.

S-a pornit în marș cu o scurtă oprire la troița maramureșeană care comemorează raptul Basarabiei de la 28 iunie 1940, unde s-au depus flori și coroane la troiță din partea reprezentanților unor asociații din România și din Republica Moldova, apoi s-a mers pe străzile Orheiului în marș până la statuia domnitorului Vasile Lupu.

Manifestările au continuat cu scurte alocuțiuni rostite de către preotul Sergiu Aga (n.r. preotul paroh al Mitropoliei Basarabiei de la biserica „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei), de ambasadorul României, Daniel Ioniță, de Octavian Țîcu (n.r. istoric și politician din Republica Moldova), urmate de câteva momente artistice oferite de grupuri de copii din localitate.

„Cu mare plăcere am participat la Orhei, la sărbătoarea de Ziua Naționala a României! La mulți ani, români! Trăiască România!”, a scris ambasadorul Daniel Ioniță pe contul său de facebook


- Manifest pentru LIBERTATE! Ieșenii, a treia zi consecutivă pe metereze, demonstrând o forță civică admirabilă! - 5 martie 2021
- 3 Martie 1919 – Pagini de istorie ascunsă: Masacrul de la Sighiștel - 4 martie 2021
- (VIDEO) A doua zi la rând în care ieșenii demonstrează o forță civică foarte consistentă, petiționând partidele parlamentare - 4 martie 2021