“Constituția României este scoasă în afara legii prin Ordin. Un ordin de ministru subminează caracterul limbii române de unică limbă oficială în stat, acest fapt aducând atingere noțiunii de stat național, prevăzută în Legea Fundamentală a Statului Român.
Este vorba de decizia ministrului Educației si Cercetării de a interzice universităților sa verifice cunoașterea reală a limbii române de către tinerii care au studiat în limba minorităților până la examenul de admitere la facultate.
Pe termen mediu si lung măsura presupune existența unei mase critice de absolvenți de studii superioare care nu au nicio legătură cu abilitatea de a vorbi măcar la modul elementar limba română.
Mergând pe această logică antinațională, ministerul educației crează posibilitatea teoretică ca pe viitor un student de etnie maghiară sau romă, să reclame la CNCD sau să acționeze direct în justiție, oricare facultate din Universitatea Bucuresti spre exemplu, pentru faptul că nu-i asigură cadre didactice cunoscătoare a limbii minorității maghiare sau rome. Vor spune că sunt ”discriminați”.
”Dreptul” lor de a se exprima în orice împrejurare, oriunde, în limba minorității respective va fi deasupra regulamentelor firesti ale universităților, deasupra Constituției României care prevede că singura limbă oficială în stat este limba română.
Aceasta este ”portița” spre statul multietnic pe care ministerul educației o deschide, ”portiță” care devine o poartă largă dacă o coroborăm cu Ordonanța de Urgență prin care a fost adoptat anul trecut Codul Administrativ. Cadrul legal pentru desființarea conceptului de stat național din Constituție a fost creat.
Unii vor spune că dacă cei care au studiat spre exemplu exclusiv în limba maghiară de la grădiniță pâna la terminarea liceului, reusesc să ia examenul de admitere la o facultate, cunosc de fapt si limba română. Fals. Simpla completare a unui test tip grilă, mai ales la științele exacte, nu certifică faptul că te poti exprima cel puțin decent, în limba oficială a statului român; în Covasna, Harghita, Mureș, Satu-Mare, majoritatea elevilor de etnie maghiară studiază exclusiv în limba maghiară, iar în familii si societate vorbesc deasemenea aproape exclusiv în limba maghiară.
Nu mai pomenesc insistent despre faptul că din cauza lipsei profesorilor si învățătorilor români, chiar la unele secții cu predare în limba română din cadrul unor unități de învățământ din Covasna si Harghita se predă neoficial, tot în limba maghiară.
La UMF Târgu Mures am avut colegi din Covasna si Harghita care se exprimau cu mare greutate în limba română. Ei aveau încă de pe atunci, de fapt imediat după 1989, posibilitatea să urmeze cursurile la secția de limbă maghiară. În fine, această situație o stiu deja multi dintre noi.
Se pare că nu o stiu insă conducătorii României din ultimii 30 de ani, care din cauza lipsei de conștiință națională, cedează, indiferent de apartenența politică, suveranitatea națională. Cedează Educația și Resursele. Ei rup nu numai pagini întregi din Constituție, ci si Cărțile Istoriei în care sângele jertfei martirilor si eroilor a scris că Aici este România, de la Începutul Timpului, prin voia Lui Dumnezeu. “
Autor: Mihai Tîrnoveanu
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri