fbpx

A înnebunit vitrina? “Capodopera” vitrinei Humanitas: “Amiralul Horthy, regentul Ungariei”

A înnebunit vitrina?Capodopera vitrinei Humanitas: "Amiralul Horthy, regentul Ungariei"
A înnebunit vitrina?Capodopera vitrinei Humanitas: "Amiralul Horthy, regentul Ungariei"
Print Friendly, PDF & Email

Eseul despre „Eminescu și „Familia” mă determină să adresez un protest public la 170 de ani de când pe pământ a coborât Luceafărul, botezat de orădeanul Iosif Vulcan: Eminescu!, eveniment pe care unica Librărie de pe corso-ul pietonal al primarului Ilie Bolojan, și a prietenilor săi de la Asociația stipendată de la bugetul statului „Dialog social și Revista 22” au botezat-o Humanitas. Fosta librărie Mihai Eminescu este acum farmacie.

În scopul exercitării atribuțiilor sale statutare, „Grupul pentru Dialog Social editează Revista 22 , efectuează „studii și cercetări, proiecte și programe, simpozioane și mese rotunde cu teme culturale și sociale, lansări de carte și alte manifestări culturale” se specifica în statut. În actul de constituire se afirmă: ”Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează nici unei grupări politice și care refuză orice colaborare cu cei care au susținut vechiul regim. Declarăm explicit: nu vrem să fim un centru de putere, ci un centru de influență. Pe cont propriu, fiecare membru al Grupului are dreptul la propriile sale opțiuni și orientări politice, care nu afectează însă în nici un fel statutul și orientarea Grupului”. Dar cu puterea politică din actualul regim?

Dacă te iei după vorbe zici că-s rupte din „rai”. Dar dacă te iei după influența ce o dau prin vitrine propagandistice te apucă nebunia! Trecând, în plimbare prin urbea de pe Crișul Repede, din Piașa Unirii, în piața Ferdinand, peste podul ”Szent Laszlo” (numai liberalul român Bolojan e capabil de asemenea făcături!), ajung să consult noutățile vitrinei librăriei „humaniștilor” Liiceanu și Pleșu. Și ce să veizi: garnisită cu: Orizonturi roșii, a trădătorului general Pacepa, cu altă viziune fără răspunsuri a lui Lucian Boia, cu Ana Blandiana, Cărtărescu, Pleșu…., și nimic despre făuritorii istorie neamului românesc.

Pardon, era cât pe ce să omit capodopera vitrinei și a „centrului de influență” GDS, a Librăriei Humanitas din Oradea, ianuarie 2020: Amiralul Horthy regentul Ungariei, scrisă de Chaterine Horel, care în concluzie ne prezintă personajul controversat nici că e cuceritorul Arpad, nici ca legislator ca „Sf. Ștefan”, sau fondator ca Széchényi, și nici măcar rebel ca Rákóczi, Thóköly sau Kossuth. Desigur că autoarea ori nu știa ori eluda faptul că nici unul din cei citați nu era ungur „pur sînge”. Petru dovedire anexăm arborele genealogic al nobilului român Rákóczi cu care se „împăunează” ungurii și astăzi, ca și când au înălțat „butaforia de Milenium” (din piața cu același nume, unde până și răsculatul Gheorghe Doja le-a fost, cică, rege), ca rege al Ungariei (pe vremea când pe bastioanele din Pesta fluturau steagurile Pașei cu semilună!, și toată Ungaria era Pașalâc). Revizionismul lui Horthy și fatidica lozincă: zisă, susținută și la tratatele de pace, urmată de alta: „Nem, nem soha!”(nu, nu nicodată), după ratificarea tratatului de pace de la Trianon au dus la faliment politic.

Recursul la câteva documente vechi, printre care arborele genealogic al familiei nobiliare a lui Gheorghe Rákóczi, ne relevă adevărul despre originile unor nobili. Aprobatele și Compilatele lui Verbőczy ne scutesc de unele comentarii.

Religia ortodoxă, și naţionalitatea română au fost obiectul izolație, și a persecuției amare, a mai multe familii nobile române fiind trecute nu numai în catastifele ungurilor, ci și convertiți în religia calvină, devenită religie de stat în timpul domniei fiului său, principele Gheorghe Rákóczi al II-lea și mamei acestuia Suzanna Lorántffy (n. 1600, Ónod, acum în Ungaria – d. 18 aprilie 1660, în Sárospatak, acum în ungaria), ca fostă principesă-consoartă a Transilvaniei prin căsătorie cu principele Gheorghe Rákóczi I. 

Calvinistă devotată, ea și-a asistat soțul în lupta pentru succesiunea Principatului și pentru a introduce reforme protestante  în Transilvaniei. După 1990 la Oradea, ungurii i-au ridicat o statuie în dreptul bisericii reformate de Piatra Craiului, iar liceul reformat[1] a căpătat numele ei. Cel ce ar afirma, că în timpul acela de convertire ori pieire familia nobilă a Rakotzi-enilor fiind de sânge unguresc, și că s-a românizat, de-a dreptul putem să-l socotim nebun.

Dar cum oare se poate explica faptul că Zsuzsanna Lorántffy, stăpână a Cetății Făgărașului, a înființat prima școală românească (de nivel mediu) la Făgăraș (în 1657), care a funcționat sub patronajul principesei. Să fi făcut ca răzbunare, sau chiar din contra din respect și recunoștință că aparținea unei familii nobiliare de Rakoczi, de sânge român, măcar și în parte adică atare creangă s-o fi ungurizat, și calvinizat, dar a rămas rădăcina. Ea s-a abținut de la o viață de aristocrat și s-a preocupat de educarea fetelor.

În timp ce trăia în Oradea Mare  s-a asigurat că fetele erau învățate nu numai abilitățile necesare să conducă o casă și să educe copiii din familie, ci și să știe să citească, să scrie și să aibă cunoștințe de aritmetica. Trebuiau să cunoască Biblia. De altfel Suzanna a fost principesa care a sponsorizat apariția Bibliei de la Oradea, tradusă apoi în limba maghiară.

Mai puţin se ştie că în această vreme Oradea găzduia mai multe instituţii de învăţământ, biblioteci şi un observator astronomic, ridicat de Georg von Peuerbach, cel care, în 1450, a stabilit meridianul zero al lumii chiar în incinta Cetăţii. Ce valoare formidabilă aveau acele cărți editate sau transcrise la Oradea aflăm din mărturia unui profesor vienez al vremii care, afirma chiar, că piesele din colecţiile bibliotecilor erau „mai valoroase decât aurul şi argintul”. Pe vremea lui Nicolae Olahus Arhivele menţionează existenţa unei imprimerii locale abia în 1565, primul tipograf fiind un vienez stabilit aici, Raphael Hoffhalter, care avea să imprime peste 130 de cărţi, dar care a devenit „tipograf regal” la Alba Iulia, sub principele Ioan Sigismund al II-lea.

La Oradea tipografii – tată și fiu – au tipărit cărți în limba latină, inclusiv un calendar. Biblia de la Oradea (facsimil), lucrată la o tiparniţă din lemn, expusă acum în Muzeul Cetăţii. La fel ca numeroase alte cărţi, cartea a fost distrusă în 1660, când turcii au cucerit oraşul şi au oprit activitatea de imprimare.

Tiparnița de la Oradea după 1804 a ajuns în proprietatea unui maramureșan, Gotlib Antal. Una dintre primele tipărituri ale lui Gotlib a fost „Elegia lui Gheorghe Şincai” (182 de versuri în limba latină), iar în 1807 lucrarea “Salutatio”, în onoarea episcopului greco-catolic al Oradiei, Samuil Vulcan. Tipografia a fost susținută prin comenzi de episcopul Ignatie Darabant iar episcopul Samuil Vulcan avea să tipărească „Carte către cler şi popor”.

Cartea a fost și rămâne una dintre cele mai importante surse de informare, un mijloc de fixare şi de transmitere a cunoştinţelor dar şi, în sine, ca obiect, un bun de preţ, mai ales dacă a fost realizată „ca o artă grafică”, în serie mică, este cu atât mai prețioasă.

Revenim la carte și la vitrina Humanitas, din Oradea, în care-l vedem pe Horthy, cel care a strâns evreii în „ghetoul de la Oradea” apoi i-a deportat la Auschvitz în mai 1944 și a condus atrocitățile în Ardealul ocupat (1940-1944) și istoria Ungarie fasciste, (prima țară din Europa cu orientare politică fascistă) al cărei regent a fost dar  nu pe marii bărbați români făuritori de Unire.

Lipsesc din vitrină: Bălcescu, Iancu, Eminescu, Cuza, Brătianu, Filipescu, Take Ionescu, Marghiloman, Maniu, Goga, Iorga, Moța, Lucaciu, Stoica, generalii: Iliescu, Dabija, Averescu, Prezan, Moșoiu, Mărdărescu, Broșteanu, Zadic, Eremia Grigorescu…

Care ar fi fost oare atitudinea Micii Înțelegeri, și Înțelegerii Balcanice față de Ungaria lui Horthy, în lipsa „programului său revizionist din 1919?”, se întreba autoarea cărții. Cu o Ungarie democratică în regiune s-ar fi putut crea o forță redutabilă în Europa Centrală ce s-ar fi putut opune Germaniei și evitării războiului.

Dacă se fac responsabili de provocarea primei conflagrații, ne renunțând la ambiția lui Kosuth: Ungaria ori va fi maghiară ori nu va fi (Magyarorszag vagy lesz magyar vagy nem lesz), a fost continuată de politica revizionistă și provocarea și celui de-al doilea război în Europa de Est, de politica agresivă a amiralului. Facem ce facem, și desfacem caierul istoriei, și deși toți „iluminații potentați ai zilei” democrați și vizionari HUmaniști „unioniști europeni” ne îndemnă la „iertare și împăcare”, și tot ei ne stârnesc să ne întoarcem la trecut, sau să întoarcem și celălalt obraz?. Ba, asta nu!

Aveam în interiorul Transilvaniei (în care cuprindem toate regiunile ce s-au pronunțat pentru Unire, în 1918), în vremurile lui Horthy ca şi în celelalte ţinuturi de dincolo de Carpaţi și hotarele Principatelor de la 1859, independente în 1877/1878, foarte multe cărți, ziare şi reviste ungureşti şi germane, faţă de numărul ziarelor şi revistelor româneşti. Ce voiau oare a dovedi cu aceasta?

Să implementeze în arealul acela geografic şi în celelalte ţinuturi predominant cultura maghiaro-germană! Nu numai, voiau mai mult, a susține spiritul redus de organizare și cultură al nemaghiarilor şi însemnătatea deosebită ce o aveau răspândirea publicaţiunilor lor pentru depășirea stării de înapoiere a neștiutorilor de carte unguri, prin înființarea „grădinițelor de stat ungurești” și cu asta toți „nemaghiarii să simtă ungurește”.

Nu ne vom ocupa, deocamdată, de unele tendinţe politice care nu sunt în acord cu interesele românilor, și ce anume urmăreau publicaţiile redactate în limba maghiară şi germană, ci numai de scopul răspândirii, în toate straturile sociale, a tipăriturilor. Atunci totul se rezuma la propagandă, căci ungurii erau, cum spun astăzi cei de la Dialog social: „centrul de influențare”.

Gazetele românești, nici nu apăreau bine, cu eforturi financiare semnificative pentru „asigurarea față de stat”, căci ori erau imediat reclamate de „turnul de veghe” al cenzurii oficiale, și redactorul responsabil amendat și băgat la închisoare la Vacs ori Szeghedin!, și astfel gazeta românească înceta editarea.

Cine poate să nege neputinţa mijloacelor românești de apărare, în cele opt veacuri de dominaţie aspră a dualismului austro-ungar (1867-1918), dar și rezistența la strădania de a modifica conştiinţa poporului român? Acea conştiinţă a rămas neatinsă şi ea s-a afirmat totdeauna cu putere, chiar în epocile cele mai vitrege pentru popor și conducătorii lor.

Românii, făcându-și cruce cu limba în cerul gurii, ziceau, precum Iancu, Craiul Munților, îmi puteți lua orice, dar nu puteți să-mi dați nimic fără voia mea! Cu asemenea demnitate a refuzat decorația întinsă de Împăratul Francisc Iosif, preferând „să-și vadă nația fericită”!

Toţi străinii au manifestat mirarea lor şi au exprimat elogiul lor pentru această forţă morală fără precedent, pentru această neştirbită şi dârză conştiinţă naţională, pentru acest vioі ritm de conservare a însuşirilor etnice, ca şi pentru încrederea desăvârşită în decursul veacurilor, în triumful dreptului.

Nu putem nega însă unele influenţe de alt ordin. Se înţelege de la sine că în acele veacuri de guvernare maghiară, s-au înregistrat unele influenţe şi asupra celorlalte naţionalităţi din fostul regat maghiar. Dar pe nici una nu le-au îngenuncheat. Idealul a fost atins prin spargerea imperiului, prin aplicarea principiului autodeterminării.

Acum, după 100 de ani, mai trebuie să luptăm pentru identitate națională sau trebuie să ne „integrăm, tabula rasa”?, fără tradiție, cultură istorică dar cu obligații și răspunderi egale în Uniunea Europeană?. Cum? În primul rând prin armonizarea sufletească, apoi prin asumarea intereselor de ordin național.

În această direcţie Vitrina Humanitas încă mai căuta să propage idei nesănătoase și, refuz să cred că ar face-o din prostie!, să nege un principiu bun şi înţelept promovat de: „forţa Unirii” [3], că tot avem liber de Unirea. Să manifestăm doar prin Horă, nu și prin spiritul cultural al vitrinei?

Că s-au epuizat scrierile românești despre Cuza și reformele profunde peste care s-a înscăunat un principe străin, Carol I, respectat de popor ca și Întregitorul Ferdinand I, care cu sprijinul ostașului țăran au cules lauri regali, la Independență și Marea Unire,putem a crede.

Și pentru că regii noștri „domneau în pace și onor”, și pentru că nu erau suficient de iubiți de popor, precum domnitorul român Al. I. Cuza, au căutat aliați și le-au făcut, cu sprijin lăuntric, „regine”! pe nevestele lor: Elisabeta, iubită de popor pentru cultura sa întinsă și firea modestă, Maria, adulată și curtată pentru frumusețea și eleganța cu care îmbrăca portul popular românesc, Elena, de fusta căreia s-a agățat Mihai I, a devenit „regina mamă”, să nu mai amintim că până și amanta regelui Carol al II-lea a încăput în necropola regală de la Curtea de Argeș!, iar Mihai a cadorisit-o pe soția sa cu noblețe ca „regina Ana a României”, deși n-a fost regină nici măcar o zi lângă regele în exercițiu. Cu același stil slugarnic Duda Margareta (s-a autoproclamat custodele coroanei, deocamdată!), deși prin Constituția din 1923 „titlurile nobiliare” erau interzise iar în prezent trăim în Republică (cu mari semne de întrebare privim legalitatea finanțării de la bugetul statului a unei instituții anticonstituționale: Casa Regala a României!, cu toate scutirile de taxe, impozite, favoruri și onoruri…), cu toate faptele reprobabile a cel puțin ultimilor doi monarhi, uzurpatori și trădători.

Cunoaștem toate aceste realități istorice? Vom reveni cu documente legate de subiect. Ce deosebire de abordare: regina Angliei nu are alături un rege ci pe soțul „prinț consorțiu”! Cum mai vine asta domnilor profesori care ați mutilat manualele de istorie scriind că au fost regii României: Ferdinand și Maria? Chiar au domnit în același timp? Sau vreți numai să puneți copiii să gândească? Ar fi bine dacă un „cap limpede” cum se numea corectorul, ar veghea la tipărirea manualelor fără inepții!

Câtă deosebire în modestie și aprecieri reținute de istorie ca fapte mărețe: domnitorul român Alexandru Ian Cuza, aflat la Constantinopol, a fost „uns”, după tradiția ortodoxă, de Patriarhul ecumenic, iar Ferdinand a refuzat să intre în Catedrala întregirii, pregătită special acestui scop!, preferând a-și pune singur corona de oțel a României sub un baldachin!

Revenind, la vitrina cu pricina, și la scopul cultural al cărților nu putem înțelege cine manipulează și voiește să bage cu de-a sila poezia Anei Blandiana și lectura lui Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, istoria Profesorului Lucian Boia, ori filosofia lui Andrei Pleșu, afișate ostentativ și îngălbenite, de vremea ne-uzanței, în vitrinele Humanitas, și să înlocuiască poveștile nemuritoare ale lui Ion Creangă, poeziile lui Vasile Alecsandri, Mihail Eminescu, Octavian Goga, sau Lucian Blaga, cu… o bibliografie școlară nouă și fără conținut adecvat?

Și mă grăbesc să așez în raftul cel nou, cărțile vechi, strânse de o jumătate de veac, pentru ca, în biblioteca de când veacul, să păstrez cu grijă Ileana Cosânzeana, Albă ca Zăpada, de altă dată sau nu mai există „zâna cea bună”, Harap Alb și Făt-frumos? nu mai sunt actuali – cool?, că poate în înțelesul „humanitas” doar istoria altora ni se potrivește, și musai numai de la ei să luăm lumină!

Cultura generală și hrana sufletească pe durata unui an, ori pentru o viață tot din carte se trage. Priviți vitrinele și nu ezitați să luați cufărul cu basme românești pentru copii, căci „basmele” despre „binele cu covrig în coadă” ni se servesc atât de către politicienii noștri aleși cât și de către experții veniți să ne îndoctrineze cu fraze: singura alternativă…

Cu tristețe m-am depărtat de vitrina ce a înnebunit?

Constatăm însă că generația anului 2020 nu cunoaște nici adevărurile recente din viața părinților și bunicilor, necum istoria încărcată de fapte ale străbunilor noștri daci. În vremurile de demult istoria se făcea muncind și apărând. Așa se explică faptul că ei nu s-au rătăcit, căci au fost legați prin rădăcini de glia pe care au trudit și moșii și strămoșii, stropită cu sudoare glia rodind și împodobind pământul moștenit cu sau fără acte. Cei dintâi dascăli ai familiei: mama și tata au datoria să descopere și să transmită sfânta poruncă: de apărare a drepturilor și libertăților dobândite, să îndemne spre progres, în armonie, și bună vecinătate, în pace.

Și pentru a releva aceste adevăruri să se bizuie pe Sfânta Scriptură și pe cartea de căpătâi a nației: istoria. Pentru publicul larg, ori pentru omul de rând, istoria reprezintă panteonul familie, căci fără excepție din fiecare casă este lipsă un nume ce compune lista de eroi ce se odihnesc la adăpostul Crucilor.

Bravura lor, neconsemnată nicăieri, nu trebuie să compună abisul uitării, căci odată cu ei au pierit și se risipesc exemplare fapte de dăruire, înțelegere, altruism și bărbăție. Eroii, știuți și necunoscuți, au făcut Gloria Neamului Românesc. Cu ei ne lăudăm în lume. Civilizația și Cultura trecută, creată de ei, reprezintă fundamentul viitor al integrării noastre în contemporaneitate. Ele sunt elemente de virtute care asigură eterna dăinuire. Morala creștină și cetățenească al binelui propriu, prin extensie spre binele Patriei, este calea spre păstrarea Unității românilor.

Și asta până încă suntem laolaltă…

Col. R. Dr. Constantin Moșincat


[1] Reabilitarea Liceului Teoretic Reformat „Lorantffi Zsuzsanna” Oradea, proiec coordonat  de Marcel Boloș (ministru în funcția în 2020), în valoare totală de 7,64 milioane ron (2010), proiect european nerambursabil

[2] Cosânzeana, nr. 1, la Anul-nou 1922, Cluj, p. 6. Revista românească Clujeană apărea după opt ani de întrerupere , (cu apariție regulată din 1911, până în februarie 1915), sublinia Dr. Sebastian Bonemisia, în numărul de salut al cititorilor. Ținta redacției viza „ștergerea din sufletul omului urmele necazurilor”, precum și sprijin pentru bucurie și seninătate.

[3] Caliopi Cavidescu, Cuvântul nostru, în Transilvania românească, an I, nr. 2, Alba Iulia, 25 Septembrie 1921(gazetă națională independent, prim-redactor Cornel T. Russu)


Comentarii

comentarii

Susține presa independentă, susține adevărul Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO14BTRLRONCRT0356966001
CONT EUR: RO61BTRLEURCRT0356966001
Cod Swift: BTRLRO22


About the Author

Glasul.info
Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info