“Dansează Ursul Românesc, de peste 2000 de ani dansează…
Pe 24 Ianuarie, Urșii din Dărmănești, Bacău, au trecut Carpații pentru a ajunge la Sfântu Gheorghe, Covasna. Jocul Ursului de pe Valea Uzului, singurul loc în care această Tradiție milenară s-a păstrat intactă, s-a întâlnit în Arcul Intracarpatic cu Jocul Călușului Oltenesc.
Mesajul transmis în centrul României de aceste Obiceiuri străvechi a fost puternic. S-a văzut asta în ochii tuturor celor prezenti. Oamenii din Sfântu si din împrejurimi au fost de-a dreptul copleșiți de energia extraordinară a Timpului Național ale cărui secunde de veșnicie răsunau din tobele Urșilor Vechi.
Cei care nu-si mai găseau cuvintele de admirație, aveau lacrimi de bucurie în ochi, murmurau din priviri si buze fericire Tot Neamul Românesc venise la ei, cu toată Istoria lui, cu toată zbatarea si gloria lui. Din colțurile se auzea o șoaptă neîncetată: așa ceva nu credeam vreodată să văd în Sfântu Gheorghe…la mine acasă.
A fost cu adevărat Unitate, din Dărmănești nu a venit numai o Ceată, la Sfântu Gheorghe s-au unit toate cetele cele vestite, au lăsat deoparte rivalitățile si au venit împreună aici de Ziua Principatelor Române în frunte cu primarul orașului Dărmănești, Constantin Toma, căruia îi mulțumim încă odată si pe această cale pentru întreaga lui activitate românească.
Nu vreau să-l laud, să arunc în van cu vorbe, dar omul acesta are demnitate, tărie, patriotism si un calm cum rar mi-a fost dat să văd, toate aceste lucruri la un loc făcând din el un român de toată cinstea, un om așezat, cu valori si principii autentice. Îi vom fi alături întodeauna, si la bine, dar mai ales la greu. Ne-a unit o Vale si-un Munte.
Despre un Munte, despre înfrățirea versanților lui, s-a vorbit la finalul zilei, după masa frățească, în cadrul simpozionului desfăsurat sub egida Centrului European de Studii Covasna-Harghita, domnii Ioan Lăcătusu si Vasile Stancu vorbindu-le celor prezenti despre importanța Unirii Principatelor Române si păstrării acestui Duh de Unitate in vremurile tulburi de astăzi.
Mulțumim forțelor de ordine care au asigurat astăzi buna desfășurare a manifestărilor organizate de Prefectura Covasna, manifestari care, bineînțeles, s-au derulat în întregime fără nici cel mai mic incident. 150 de Ursi, ordine, disciplină, frumusețe, pace. Libertate.
Ziua de 24 ianuarie, 2020 s-a sfârsit. Ursii si Călusarii însă nu au plecat. Sunt aici, în România.
Doamne ajută fraților!”
Autor: Mihai Tîrnoveanu
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri