Iubim Pacea la fel de mult ca Demnitatea Națională: observ cu o uimire deplină cum se vorbeste uneori despre Valea Uzului în șoaptă, ca despre ceva negativ

“Mi-am asumat răspunderea în fața autorităților pentru bunul mers al prezenței Urșilor din Dărmănești, Bacău, la Sfântu-Gheorghe, având încredere în Omenii-Urs de pe Valea Uzului. Dumnezeu ne-a ajutat.

Frumusețea desfășurării acestei puteri românești în Covasna nu a fost umbrită de nici cel mai mic incident. Iubim Pacea la fel de mult ca Demnitatea Națională. Primarul orasului Dărmănești Constantin Toma si căpitanii Cetelor de Urși aflați în fruntea celor 150 de strașnici moldoveni au dovedit acest lucru. Incă odată.

Observ cu o uimire deplină cum se vorbeste uneori despre Valea Uzului în șoaptă, ca despre ceva negativ, să nu ne asociem, să nu provocăm, să nu facem, să nu dregem…dar de ce să nu ne asociem?

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro%20

Oameni buni, ce înseamnă Valea Uzului? Inseamnă cumva propaganda iredentistă maghiară care are drept obiectiv general ștergerea oricăror urme românești de pe teritoriul pe care ea, propaganda, îl consideră ca fiind al fostului imperiu austro-ungar?

Nu, Valea Uzului reprezintă un loc în care militarii Armatei Române si-au dat viața pentru România, un loc în care Armata Română a înființat un Cimitir pentru toți cei care-au căzut în luptele de pe Valea Uzului în Primul Război Mondial.

Culmea șovinismului la Valea Uzului: crucile soldaților români învelite în saci de gunoi, Foto: facebook.com/presedintecnmr
Culmea șovinismului la Valea Uzului: crucile soldaților români învelite în saci de gunoi, Foto: facebook.com/presedintecnmr

Valea Uzului este locul în care maghiarii extremisti au desființat prin profanare caracterul internațional al acestui cimitir, în 1994. Valea Uzului este locul în care primarul din Dărmănești a restabilit acel caracter INIȚIAL al Cimitirului Internațional, punând acolo Cruci si pentru militarii români împreună cu un monument pentru TOȚI cei căzuți.

Ce rău a făcut omul acesta? Valea Uzului este afirmarea Demnității românești prin cei peste 5000 de români prezenti acolo de Ziua Eroilor pe 6 iunie la o manifestație perfect legală.

5000 de români din toate colțurile Țării care nu s-au atins de niciun fir de păr de pe capul celor 200 de maghiari care prin presedinții consiliilor județene Covasna si Harghita au organizat o contramanifestatie ilegală, blocand accesul în Cimitir cu lanțuri si lacăte, de parcă locul respectiv ar fi fost propritetatea lor privată.

Ei, sefii UDMR, cei care au încercat să blocheze Parastasul Ortodox pentru EROI si depunerea unor coroane de flori la Crucile celor adormiți, au dat drumul mai apoi la propaganda deșănțată de victimizare.

Mihai Tîrnoveanu demontează minciuna cu privire la crucile maghiare "rupte": Vi se pare că seamănă cu surcelele legate cu steagul Ungariei?, Foto: Facebook / Mihai Tărnoveanu
Mihai Tîrnoveanu demontează minciuna cu privire la crucile maghiare “rupte”: Vi se pare că seamănă cu surcelele legate cu steagul Ungariei?, Foto: Facebook / Mihai Tărnoveanu

Au rupt cateva crăci dintr-un copac, le-au pus in formă de cruce si le-au sprijinit de cele 52 de cruci ale militarilor români, fotografiindu-le apoi căzute la pămant. La fel cum au pozat în 1990 la Târgu Mures haina verde de pe Mihăilă Cofariu, care a fost prezentat ca fiind un ungur bătut de români; n-am învățat nimic din chestia sta?

Cele 600 de cruci ale soldaților austro-maghiari, puse ilegal în 1994 bineinteles că erau intacte, ba mai mult românii prezenti pe 6 iunie au aprins lumânări si la ele. Cei 200 de unguri care au blocat accesul în Cimitir au plecat fără ca cei 5000 de români sa le facă absolut nimic. Se vede foarte clar pe imaginile filmate.

Tamas Sandor nu se vede, se pare ca a plecat pimul, dar domnul Borboly, presedintele Consiliului Județean Harghita, principalul organizator al contramanifestatiei si vector direct de propagandă, se vede foarte clar cum pleacă fără niciun incident, ba mai mult, se pare ca mai schimbă si cateva cuvinte cu oamenii de acolo, fără ca nimeni să-i facă nici cel mai mic rău.

Așadar de ce cădem unii dintre noi în capcana propagandei maghiare dirijată de la Budapesta, cu sprijinul atât de vădit al Moscovei? De ce ne tăiem singuri craca de sub picioare?

Oameni buni, Valea Uzului, cu tot ce înseamnă ea, este un simbol românesc, de Jertfă în Istorie, de păstrare a Tradițiilor românesti, de reafirmare a Demnității Naționale. Mii de români din întreaga Țară, se identifică cu acest Simbol. De Ziua Armatei am fost din nou acolo.

Nu am învelit cu pungi negre cele 600 de cruci ale armatei austro-ungare, ci am mers acolo cu Torțele arzânde în inimi si în noapte pentru românii din Moldova, Țara Românească si Ardeal care-au vărsat ,,tone de sânge” pentru România.

Recunoasteți citatul? Aparține unui General al Armatei Române. Are 96 de ani, este Veteran, dar luptă si acum pentru Țara lui. Se numește Radu Theodoru si spune că oriunde am săpa pe acest Teritoriu al bunicilor si străbunicilor nostri, vom da de osemintele lor, oaseminte care împreună cu tonele de sânge vărsat, au clădit o Țară si un Neam.
Fiți mândri de asta.
Doamne ajută!”

Autor: Mihai Tîrnoveanu

libris.ro
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Mihai Tirnoveanu

DoctorPreședintele Asociației Calea NeamuluiVicepreședintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Lasă un răspuns

Next Post

Antiromânism: Trăiește la Budapesta, dar s-a săturat de românii care au "ceva" de sărbătorit la Sf. Gheorghe

lun ian. 27 , 2020
Este deja ceva vreme de când portalul filomaghiar Corbii Albi, o publicație de propagandă profund antiromânească, preia și publică textele Danielei Dobre, o așa zisă româncă, trăitoare la Budapesta. Prima dată am remarcat-o pe această Daniela Dobre când s-a activat odată cu scandalul de la Valea Uzului, susținând atunci până […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News