Deputatul liberal Daniel Gheorghe reacționează după atacurile multiple din partea lui Vladimir Tismăneanu, Andrei Caramitru și Daniel Funeriu, îndreptate împotriva artistului Tudor Gheorghe, susținând că “arta este liberă” și “nu poți iniția un linsaj public, împănat cu reflectii geopolitice cu iz securistoid, la adresa unui om exclusiv pentru un act realizat sub licența artistică”.
“Poți să fii ori să nu fii de acord cu expresia artistică ori cu părerile lui Tudor Gheorghe, iar arta este liberă în mod fundamental, însă nu poți iniția un linșaj public, împănat cu reflectii geopolitice cu iz securistoid, la adresa unui om exclusiv pentru un act realizat sub licența artistică. În spatele intoleranței la adresa lui Tudor Gheorghe zace o adâncă respingere a firii profunde a acestui popor.
Dacă am supraviețuit prin ceva în istorie, asta am reusit prin haz de necaz, prin autoironie și prin disprețul față de ordinea impusă de alții în mod nedrept, nicidecum prin apucături de torționari, prin disciplina fanatică ori prin suspiciune dusă la rang de virtute. Și da, de fiecare dată când un Român vine și spune că dorește să stea drept în Europa și in lume, nimic mai mult, iată că se trezesc alții să îi dea cu parul peste sira și peste sale și să îi reamintească vocația șerbiei și a servituții ca destin!”, a scris pe facebook deputatul Daniel Gheorghe

- 14 Iulie 1910 – În Lupşa (Alba) jandarmii unguri în goana după tricolor năvăleau la petreceri şi nunţi şi le sfârtecă ţăranilor hainele şi steagul de năfrămi de mătase, care erau legate de prăjină cu pănglicuţe tricolore, bătându-i şi arestându-i - 14 iulie 2025
- Mihai Viteazu trece de la 13 iulie 1601 prin Satu Mare cu 8000 de mercenari aflaţi sub comanda sa, după care îşi stabileşte tabăra pentru popas pe câmpia Moftinu Mic - 13 iulie 2025
- 12 iulie 1907 – Jandarmii unguri sfârtecă rochia domnișoarei Sofia Cercel pentru că avea în cusătură cele trei culori românești - 12 iulie 2025