La 20 martie 1820 se năștea la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.
Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza, proprietar de pământ în județul Fălciu (n.r. județ interbelic de dinaintea reformei administrative a României), și al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei de origini fanariote Cozadini.
Ioan Cuza, tatăl lui Alexandru Ioan Cuza a ocupat pe rând următoarele funcții pe lângă domnia Țării Moldovei:
- între 1800 şi 1805 era diac la visteria Moldovei,
- între 1814 şi 1817 avea rangul de paharnic,
- în 1818, comis,
- în 1819-1820, spătar.
- între 1814-1817, îndeplinea şi funcţia de sameş al ţinuturilor Fălciu şi Tutova.
În urma căsătoriei din anul 1819 cu Sultana Cozadini, provenită dintr-o familie greco-italiană din Constantinopol și venită în ţară odată cu soţia domnitorului Mihai Suţu din anturajul căreia făcea parte, Ioan Cuza a primit drept zestre de la Vodă un caftan de boierie şi funcţia de ispravnic în judeţul Fălciu.
La data 20 martie 1820, lui Ioan Cuza și Sultanei Cozadini li se năştea primul lor copil, Alexandru, cel care avea să devină primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. În privința locului real de naștere a lui Alxandru Ioan Cuza, majoritatea istoricilor cad de acord asupra orașului Bârlad, însă de-a lungul vremii au fost înaintate și alte variante precum Huși, sau chiar Galați.