Tot mai mulți români vor Repornirea ROMÂNIEI


Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) pledează public pentru reluarea treptată și controlată a activității economice. AUR solicită autorităților statului ca după Paște să permită reluarea activităților din sectorul serviciilor, în special a celor sectoare închise prin Ordonanțele Militare (Educație, HoReCa, Saloane îngrijire personală, Servicii medicale specializate precum stomatologia și oftalmologia, Organizarea de spectacole și evenimente, Turism), cu reguli și măsuri de siguranță sporite, care să minimizeze riscul răspândirii COVID-19.

„Știu că mesajul nostru este total diferit, chiar în contradicție, cu ceea ce le spun cetățenilor Președintele și Premierul României, dar nu putem asista impasibili la ruinarea economică a țării. a afirmat George Simion, copreședintele AUR.

El a făcut un apel către toți locuitorii României care sunt convinși că aceasta este calea bună de urmat să susțină demersul AUR și să semneze petiția special lansată în acest sens: https://www.partidulaur.ro/reporneste_romania

Claudiu Târziu, celălalt co-președinte al AUR a declarat că „Noi am lansat chiar o campanie de comunicare privind Relansarea României. Ne dorim nu doar repornirea activității economice, ci un amplu plan de relansare economică pe următorii 10 ani.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

AUR a decis să promoveze această linie de acțiune în urma unui vot online al membrilor și simpatizanților săi care, în marea majoritate, susțin reluarea activităților economice și sociale cu respectarea unor măsuri suplimentare de protecție a celor implicați.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.



Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)