Născut la 28 noiembrie 1912, în localitatea Limbenii Noi din județul Bălți, aflată azi în Republica Moldova, sub numele de Nikolai Rutkovski, Colea Răutu este unul dintre românii basarabeni care au excelat în cultura românească, interpretând roluri memorabile în filme românești precum „Moara cu noroc”, „Mihai Viteazul”, „Frații Jderi”, „Nemuritorii”, „Pintea” etc.
S-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, după o carieră încununată de roluri de mare succes, cu ajutorul cărora a reușit să ajungă la inima și la sufletul spectatorilor și telespectatorilor români, atât prin teatru cât și prin filmele sale în care a jucat de cele mai multe ori magistral.
În afara pasiunii pentru actorie, pentru teatru și film, Colea Răutu mai era cunoscut și pentru pasiunea sa pentru echipa de fotbal Rapid, fiind un fan înfocat al echipei, uneori chiar prezent pe stadioane pentru a urmări pe viu meciurile rapidiștilor. De fapt fotbalul era o pasiune pe care marele actor Colea Răutu și-o cultivase încă din fragedă copilărie, cochetând o vreme cu rolul de jucător de fotbal în echipa Uzinelor „Mociorniță” din București.
La 30 mai 2002 a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori. Șase ani mai târziu, la 13 mai 2008, marele actor se stingea la București, la venerabila vârstă de 96 de ani.
- 2 Iulie – T𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨d Ștefan cel Mare, manifestare organizată de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui - 2 iulie 2025
- A.D. Xenopol Remembered: Historian of Romania, Philosopher of Europe - 1 iulie 2025
- 27 Iunie 1944 – Trei români au fost legați de stâlpi și împușcați de către armata horthystă la Sighet, jud Maramureș - 29 iunie 2025