libris.ro

Poliția locală sărbătorește 10 ani de la înființare

„Astăzi sunt sărbătoriți Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Tot astăzi se împlinesc 10 ani de la emiterea Legii 155/2010 in Romania pentru infiintarea POLITIEI LOCALE, fiind prevăzută sarbatorirea zilei acestei institutii.

La 10 ani de la înființare, sunt convins de progresul instituțional al Poliției Locale Iași și îi asigur pe toți cetățenii comunității noastre, că avem polițiști foarte bine pregătiți profesional, care zi de zi, fac eforturi pentru indeplinirea cu succes a tuturor misiunilor încredințate.

Devotamentul, responsabilitatea, curajul si legalitatea cu care tratăm orice problemă în prezent și, în mod special, pe cea cu care se confruntă întreaga omenire, generată de răspândirea periculoasă a coronavirusului Sars Cov 2, cred că este o provocare pentru noi toți. Relația cetățean – polițist este de a acționa împreună, pentru aplicarea tuturor măsurilor de prevenție in comunitatea noastră.
La ceas aniversar, vă adresez, tuturor, polițiștilor locali cele mai sincere mulțumiri pentru eforturile pe care le faceți zi de zi, pentru liniștea comunității, cât și pentru preocuparea de a construi, ÎMPREUNĂ, O POLIȚIE LOCALĂ CREDIBILĂ ȘI RESPECTATĂ.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Aceleași multumiri le adresez tuturor colaboratorilor, tuturor cetatenilor pentru efortul comun, în dezvoltarea unei comunități tot mai sigure.

În mod special, adresez mulțumiri Domnului Primar, Mihai CHIRICA, domnilor vice-primari, Gabriel Vasile HARABAGIU și Radu BOTEZ, Consiliului Local Iași, pentru întreaga susținere, în efortul comun de dezvoltare continuă a capacității de acțiune a Poliției Locale Iași.”, se arată într-un comunicat postat de directorul general al Poliției Locale Iasi, Liviu Zanfirescu pe pagina de facebook a instituției ieșene

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info