Sfințirea steagurilor și ansamblului reabilitat al Eroului Național Avram Iancu de la Carei. Marcarea Centenarului Tratatului Trianon

Pe 4 iunie 2020, a fost sfințit ansamblul monumental Avram Iancu din Carei după terminarea lucrărilor de reabilitare din urma proiectelor  aprobate de Consiliului Local Carei. În cadrul acestui eveniment a avut loc și sărbătorirea Centenarului Tratatului de la Trianon.

Contrar anunțurilor meteo de vreme total nefavorabilă, pe tot parcursul evenimentului soarele a strălucit deasupra participanților.Cele două catarge  din spatele ansamblului monumental au fost înlocuite cu altele noi datorită faptului că erau deteriorate. Steagurile noi au fost sfințite de un sobor de preoți atât ortodocși cât și greco-catolici români așa cum se cade iar ridicarea lor pe catarg a avut loc în acordurile Imnului Național.

Precucernicii părinți Gheorghe Sorian, Viorel Danciu, Iulian Palas și Ovidiu Marița au oficiat serviciul religios și au pomenit eroii neamului românesc. Ilie Ciută, în calitate de organizator, a trimis invitații tuturor colegilor săi consilieri dar și primarului și viceprimarului. Din cei 18 consilieri a participat doar doamna consilier ALDE, Lavinia Szulak.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Au participat  la manifestare asociații culturale românești din satele Marna Nouă, Lucăceni, Horea, Scărișoara, Ianculești dar și din țară. Deosebit de onorantă prezența Societății cultural patriotice Avram Iancu atât prin conducerea Consiliului Național, președinte Tiberiu Groza cât și a filialelor Beiuș, Oradea, Baia Mare și Cluj Napoca, a asociației Tempora, a Asociației rezerviștilor militari din Satu-Mare.

Consilierul local Ciută Ilie și Tiberiu Groza, municipiul Carei, județul Satu Mare, 4 iunie 2020

Consilierul Ciută a prezentat etapele realizării acestui proiect, de la inițiere și până la finalizare, mulțumind Consiliului Local pentru aprobarea acestei lucrări și în mod special constructorului Ciprian NISTEA  care  ,,a îndrăznit,,  să execute tot ce ține de reabilitare.

Au rostit alocuțiuni, Tiberiu Groza, președintele Societății Avram Iancu care a oferit o Diplomă de Merit consilierului Ciută, general(r) Bartoș președinte la filiala Oradea, Ioan Sima, președinte filiala Cluj, Ioan Tuhuțiu, președinte la filiala Baia Mare, Ianc Viorel președinte la filiala Beiuș, col(r) dr.Ioan Tutula, prof.Ivan Ilarie de la filiala Cluj.

Ianc Viorel președinte la filiala Asociatiei Avram Iancu Beiuș
 general(r) Bartoș președinte la filiala Asociatiei Avram Iancu Oradea
 general(r) Bartoș președinte la filiala Asociatiei Avram Iancu Oradea

Despre Centenarul Tratatului de la Trianon a vorbit ing.Daniela Ciută din partea Asociației ASTRA Despărțământul Carei.

Artista Angela Muntean
Artista Angela Muntean

Momentele cultural artistice au fost asigurate de către Marcel Ursan cu poezia ,,Nu vă jucați cu moții și de către tinerele talente  Aida Negrea din Scărișoara, Angela Muntean de la Asociația Pensionarilor Satu-Mare și Alexandra Brădău din Beiuș.

Au depus coroane de flori Societatea Avram Iancu consiliul național, filiala Carei și Beiuș precum și Asociațiile reunite ale românilor din Carei și împrejurimi.

Catargele noi nu au fost cuprinse în proiect așa că partea financiară a fost asigurată de către Asociația Tempora Satu Mare și consilierul Ilie Ciută iar steagurile au fost donate de către organizația Camarazii din Timișoara și Cluj Napoca.

Ilie Ciută a adus mulțumiri și sponsorilor care au contribuit alături de Consiliul Local Carei la buna desfășurare a lucrărilor de reabilitare: Societatea Ianculești SRL, societatea Înfrățirea, SBS Transport, ASTRA Despărțământul Carei, societatea Gramineea SRL.

Manifestarea a beneficiat de sprijinul Poliției Locale  și Municipale care au fost prezente pe tot parcursul evenimentului.

Atmosfera pașnică și plină de  încărcătură emoțională din cadrul manifestări dovedește că la Carei, pe granița de nord-vest, locuitorii știu să se respecte unii pe alții iar problemele care apar  nu sunt generate de oamenii de rând de diferite naționalități ci de liderii politici.

Preluare Buletin de Carei


Galerie Foto:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Ciută Daniela

Inginer, jurnalist, președinte ASTRA Carei

Next Post

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc primul val de deportări în Basarabia şi Nordul Bucovinei către Siberia şi Kazahstan

vin iun. 12 , 2020
Potrivit unor estimări din partea istoricilor, numărul celor deportați din Basarabia şi Nordul Bucovinei către Siberia şi Kazahstan se ridică de la câteva sute de mii de persoane, până la peste un milion. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc primul val de deportări în Basarabia […]
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc primul val de deportări în Basarabia şi Nordul Bucovinei către Siberia şi Kazahstan

Poate vă place și:

libris.ro