Categories: Stiri

A apărut Revista Asociației Calea Neamului: 44 de pagini, 70 de acțiuni cu fotografii și texte

Revista Asociației Calea Neamului, Lupta noastră pusă pe hârtie, 44 de pagini, 70 de acțiuni cu fotografii și texte.
Spargem cenzura, facem cunoscute demersurile noastre pentru întărirea Identității Naționale, distribuim Revista în toate județele cu ajutorul vostru.
Am dovedit ÎMPREUNĂ ca se poate, vom dovedi si mai mult!
Doamne ajută oameni buni!

A apărut Revista Asociației Calea Neamului.
Are 44 de pagini, cuprinde principalele 70 de acțiuni din ultimii 6 ani, fotografii si scurte texte pentru descrierea lor. Este o piedică în calea uitării si a cenzurii, o dovadă vie că împreună putem face acțiuni concrete pentru Afirmarea Identității Naționale Românești.

Spunem împreună, deoarece toate acțiunile noastre au fost posibile datorită vouă, celor care ați sprijinit concret aceste fapte comune, prin participarea la acțiuni, sprijin financiar sau prin promovarea demersurilor noastre. Fără voi nu am fi reușit nimic, vă MULȚUMIM din tot sufletul pentru acest lucru, pentru faptul că ați fost pe Calea Neamului.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Revista si în curând pliantul nostru va ajunge în fiecare județ.

A apărut Revista Asociației Calea Neamului: 44 de pagini, 70 de acțiuni cu fotografii și texte, Foto: Facebook / Mihai Tîrnoveanu

Prin oamenii cu dragoste de Țară se va sparge blocajul mediatic si cenzura de pe internet iar oamenii din cât mai multe locuri vor cunoaște Idealul nostru, Idealul Libertății de a fi Român.

Vă îmbrățișăm cu dragoste frățească pe toți, vom merge în continuare cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!

Multumim prietenilor noștri dragi de peste mări și țări, mulțumim Ela pentru tot efortul depus si răbdarea nemărginită!

Autor: Mihai Tîrnoveanu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

3 zile ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

4 zile ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

5 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

5 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

7 zile ago