Deznaționalizarea și depopularea satelor românești de pe granița de Nord-Vest a României

În vreme ce pentru protejarea identității culturale a minorității maghiare din zona de Nord-Vest a României se pun în mișcare forțe de nestăvilit, eforturi instituționale de o amploare și de o insistență sisifică, pentru românii din această zonă nu se mișcă instituțional nici măcar un deget atunci când identitatea culturală a acestora este pusă în pericol.

Pentru românii din această parte a României, grădiniță după grădiniță, școală după școală, sunt închise imediat ce nu mai îndeplinesc numărul minim de copii, pe când cele ale maghiarilor pot funcționa până și cu cinci sau șase copii.

După ce aceste edificii de învățământ sunt închise / desființate, mai cu seamă cele mediul rural, familiile tinere de români sunt forțate să migreze spre localitățile învecinate sau către centrele urbane, pentru a fi sigure că și copiii lor vor primi o educație adecvată.

Mai mult decât atât, în afara faptului că sunt artificial depopulate satele românești tocmai prin plecarea populației active, la școlile din localitățile vecine copiii români ajung în instituții de învățământ în care trebuie să învețe și limba maghiară.

Românii din sate precum Marna Nouă, Ianculești, Lucăceni, din județul Satu Mare, sunt puse în această ipostază în care părinții hotărăsc să-și vândă proprietățile pe care le dețin în mediu rural și să se mute către orașe precum Carei sau Satu Mare pentru a le asigura o educație corespunzătoare, în lipsa unei alternative în localitățile de domiciliu.

O situație și mai revoltătoare se regăsește într-un sat sătmărean românesc precum cel de la Ianculești, unde după demolarea școlii din sat autoritățile par a pregăti cam aceeași soartă și pentru căminul cultural, lăsat într-o paragină pentru care sătenii îi plâng de milă.

Și la Marna Nouă este o situație de acest gen, unde vechea școală desființată la fel, tot din cauza lipsei copiilor, și transformată între timp în muzeu al satului, este într-o stare de degradare evidentă, cu acoperișul stricat, prin care plouă și apa se infiltrează prin pereții clădirii.

Dacă extirpi din satele românești școlile, căminele culturale, muzeele, ce mai rămâne din sufletul românesc, din reperele identitare românești? Pe cât de important este să-și protejeze minoritatea maghiară identitatea culturală, oare nu tot pe atât de important este și protejarea identității culturale a românilor din această zonă a Țării? Ce naiba face statul român?