Cu ocazia Zilei de 25 Octombrie, Direcția de Cultură Carei organizează un concurs online de desene, fotografii, poezii și eseuri pentru elevii din clasele IV-VIII și IX-XII, cu ocazia aniversării a 76 de ani de la eliberarea ultimei brazde de pământ românesc. Poate participa orice elev din țară, indiferent de domiciliu sau de școala frecventată.
Lucrările vor fi jurizate de către fotografi, pictori și reprezentanți ai Direcției de Cultură Carei. Premiile constau în diplome. Lucrările vor fi prezentate publicului în mediu online, unde vor fi mediatizate, mai apoi clasificate, în funcție de voturile primite de la vizitatori.
Regulament:
– Participanții sunt rugați să trimită fotografii, desene (fotografiate sau scanate), poezii sau eseuri care vor avea ca subiect: fie momentul istoric al eliberării patriei, fie monumente ridicate în memoria ostașilor români care s-au jertfit pentru eliberarea țării;
– Un elev poate participa în concurs cu o singură lucrare;
– Lucrările se vor trimite online la adresa festivalcarei@yahoo.com, până la data de 27 octombrie 2020. Se va specifica numele concurentului, vârsta și localitatea de proveniență.
– Se pot înscrie în concurs tineri, indiferent de localitatea de domiciliu.
Sursa: Buletin de Carei
- La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților din Basarabia si Nordul Bucovinei - 7 iunie 2025
- 6 Iunie 1848 – Comisarul guvernului din Pesta a ordonat luarea de măsuri severe împotriva lui Avram Iancu - 6 iunie 2025
- Cum sunt reduși la tăcere românii de pe granița de Nord Vest a României? - 5 iunie 2025