Pelerinaj sau stare de asediu? Așa a arătat azi Iașul prin “grija” autorităților… Țarcuri metalice întâlnite la tot pasul de-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare din Iași. Nici măcar parcurile n-au scăpat de aceste oribile țarcuri metalice. Când folosești țarcuri ca pentru animale pentru a ține oamenii la distanță este foarte clar că n-a fost luat nici măcar o clipă în calcul dialogul.
Într-un final, jandarmii au cedat și au lăsat să treacă pe la Sfânta Parascheva și pelerinii veniți de prin alte județe din țară, după câteva ore de protest și de negocieri.
Abuzul autorităților a dat apă la moară ca pe lângă protestatarii legitimi să se infiltreze și agitatori care nu aveau nici o treabă cu ortodoxia sau în unele cazuri chiar cu românismul. Prezența unor astfel de specimene te face imediat să te întrebi dacă nu cumva agitatorii făceau parte tot din diversiunea pregătită de către sistemul corupt, ca nu cumva să fie parte tot dintr-o aripă securistică, hotărâtă să caute un pretext de represiune împotriva protestatarilor legitimi…
Azi, mai mult ca oricând la Iași în fața mitropoliei, jandarmii și alte forțe de ordine în civil au jucat la intimidare, plimbându-se printre oameni și filmându-i de foarte aproape, bâgându-le efectiv obiectivele camerelor și telefoanelor în față. Avem de-a face deja cu o luptă psihologică îndreptată împotriva credincioșilor ortodocși.
De la începutul acestei pandemii, nici o altă categorie nu a mai fost atât de tare prigonită de către autorități cu amenzi, cu restricții, cu fel și fel de aberații și abuzuri instituționale, decât credincioșii de rit ortodox. Li s-a interzis Paștele, slujbele în biserici, li s-au interzis pelerinajele, li s-au interzis ritualurile, apropierea de Dumnezeu, de cimitir, au fost îndepărtați cu forța de reperele lor spirituale.
Cât va mai continua oare acest asediu, acest adevărat asalt anticreștin împotriva ortodoxiei?
- 14 Iulie 1910 – În Lupşa (Alba) jandarmii unguri în goana după tricolor năvăleau la petreceri şi nunţi şi le sfârtecă ţăranilor hainele şi steagul de năfrămi de mătase, care erau legate de prăjină cu pănglicuţe tricolore, bătându-i şi arestându-i - 14 iulie 2025
- Mihai Viteazu trece de la 13 iulie 1601 prin Satu Mare cu 8000 de mercenari aflaţi sub comanda sa, după care îşi stabileşte tabăra pentru popas pe câmpia Moftinu Mic - 13 iulie 2025
- 12 iulie 1907 – Jandarmii unguri sfârtecă rochia domnișoarei Sofia Cercel pentru că avea în cusătură cele trei culori românești - 12 iulie 2025