libris.ro

Culmea campaniei PNL –să bagi ţara în cea mai mare criză sanitară şi să promiţi investiţii în sănătate

Culmea campaniei PNL –să bagi ţara în cea mai mare criză sanitară şi să promiţi investiţii în sănătate

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, luni, 23 noiembrie, că PNL îşi propune să construiască trei spitale regionale şi alte 10 spitale judeţene, condiţionat, evident, de votul românilor din 6 decembrie.

Împreună cu primarul Bucureştiului, acesta a anunţat că au fost semnate contractele de finanţare pentru primele 10 spitale din Capitală.Promisiunea electorală ar putea fi credibilă dacă nu ar veni din partea aceluiaşi partid care a închis spitale şi care a gestionat atât de defectuos pandemia, încât a băgat ţara într-una dintre cele mai mari crize sanitare din istorie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Deputatul Mirela Furtună semnalează faptul că premierul PNL se mândreşte, de fapt, cu realizările fostului primar şi ale echipei PSD din Capitală:

„În cazul în care mai aveam nevoie de vreo dovadă care să ne arate impostura şi superficialitatea acestui Guvern, mai nou, premierul Orban se laudă cu proiectele fostului primar PSD al Bucureştiului. Fără sfială, a ieşit ieri public să anunţe semnarea contractelor de finanţare a unor spitale, proiecte pentru care Gabriela Firea cerea aprobarea în Consiliu încă din luna mai. Trebuie să fie greu, însă, să scrii proiecte proprii atunci când eşti prins de atâtea luni doar într-o logică electorală şi într-o goană după voturi.”

Autorităţile locale reclamă, de mai multe luni, lipsa paturilor la secţiile de Terapie Intensivă, iar în absenţa unui sistem integrat eficient nu se poate şti cu certitudine unde în România mai există locuri libere la ATI. Oficialii PNL au furnizat până acum mai multe cifre contradictorii referitoare la suplimentarea paturilor la aceste secţii vitale în lupta pentru supravieţuire a bolnavilor COVID şi nu numai.

Așa arată condițiile în care sunt „cazați” bolnavii la un spital din Iași pe timp de pandemie

Nimeni nu cunoaşte, în realitate, adevărata statistică a locurilor disponibile, rudele mai multor pacienţi ajungând chiar să ceară sprijin în acest sens pe reţelele de socializare.

„Guvernanţii se aşteaptă ca noi să credem că aceiaşi oameni care nu au fost capabili să suplimenteze unităţile sanitare deja existente cu paturi vor putea ridica spitale de la zero. Oamenii văd situaţia sanitară din România şi este regretabil că tocmai cei care conduc ţara acum ne explică ce trebuie făcut pentru a moderniza sistemul. Dacă tot sunt adepţii însuşirii muncii altora, ar putea să ia exemplul Consiliului Judeţean Tulcea – care extinde şi modernizează Spitalul Judeţean, secţia UPU şi care reabilitează Spitalul de Boli Contagioase, Spitalul TBC, Ambulatoriul Tulcea şi alte unităţi sanitare. Acestea sunt fapte concrete, pentru care este însă nevoie de implicare şi muncă timp de patru ani, nu într-o lună de campanie. Retorica electorală ar trebui să aibă limitele ei şi să nu ne jucăm cu sănătatea şi viaţa oamenilor.” , a arătat deputatul Mirela Furtună.

Tulcea este unul dintre judeţele care au beneficiat de investiţii consistente în sănătate, prin proiectele implementate de Consiliului Judeţean. Mai mult, judeţul beneficiază de cea mai mare alocare de fonduri europene pentru sănătate, din ţară –220 de milioane de lei – din care vor fi realizate reabilitatea, extinderea şi modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea.”, se arată în declarația de presă a deputatei Mirela Furtună

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info