EDUCAŢIA RELIGIOASĂ – ÎNTRE COMPETENTĂ ŞI DILETANTISM –

Luând ca reper cuvintele marelui teolog Dumitru Stăniloae „credinţa nu este antiştiinţifică, dar ea respinge ideea că ştiinţa e totul; văzând mărginirea ei la cele materiale, nu putem reduce lumea la materie, sărăcindu-o”, am constat cu tristeţe, că persoane cu funcţii de răspundere pe linie de învăţământ în ierarhia Bisericii Ortodoxe, dau dovadă de o evidentă incultură pedagogică, de o argumentaţie derizorie atunci când sunt puşi în situaţia de a pleda pentru necesitatea predării religiei în şcoli. O astfel de incompetenţă şi diletantism se poate vedea, din păcate, şi la mulţi dintre profesori, ba chiar şi la inspectorii şcolari de specialitate.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

            Aceleaşi probleme le descrie fără menajamente şi marele pedagog Constantin Cucoş în cartea sa „Educaţia religioasă”. Educaţia în spiritul valorilor religioase nu este numai o chestiune a clericilor ci şi a laicilor. Unde este vorba de educaţie trebuie să fie prezent şi pedagogul.

            Mediile de informare vizuală au influenţă nafastă asupra tinerilor drept pentru care educaţia religioasă compensează lipsa educaţiei familiale şi şcolare.

            Chiar dacă tindem către o societate democratică, un minim de cenzură axiologică şi deontologică trebuie să prezideze activitatea specifică de mediatizare. Nu se poate transmite orice şi oricum. Nu e drept şi moral ca mass-media să  năruiască printr-un simplu gest ceea ce construieşte şcoala, familia, Biserica, etc. Şi instanţele mediatice trebuie să fie responsabilizate în perspectiva realizării unor sarcini educativ. Etalarea crimelor pe primele pagini de ziar, vizualizarea în detaliu a consecinţelor unui fapt criminal, produc un şoc psihologic cu urmări de multe ori imprevizibile şi întârziate asupra cititorilor, auditorilor sau telespectatorilor. Imaginile se sedimentează în străfundurile fiinţei noastre, generând tot felul de nevroze sau dereglări de comportament.[1]  Iată deci care este rolul educaţiei religioase în şcolile româneşti.

            Privind consecinţele lamentabile care decurg din practicarea unui învăţământ religios superfial, se poate concluziona că numai solidaritatea de concepţie şi de metodă a pecialiştilor pedagogi, dar şi teologi ne poate feri de alunecarea pe panta improvizaţiei şi derizoriului. Realizând un învăţământ religios de calitate ne putem lipsi de o religie degradată în credulitate şi superstiţie, astfel toate acestea degenerează în „forme hibride de magie măruntă şi religiozitate maimuţărită.”[2]

Publicat în Tribuna învăţământului, noiembrie 2005


[1] Constantin Cucoş, Educaţia Religioasă, Ed. Polirom, 1999, pag 115

[2] Mircea Eliade, Sacrul şi profanul

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Next Post

AUR pornește prima vânătoare de capete: George Simion anunță inițierea suspendării lui Iohannis!

mie dec. 9 , 2020
Co-președintele AUR, George Simion, a anunțat că va iniția procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, revoltat de intenția lui Iohannis de a-și forma „Guvernul Meu”, deși alegerile nu a fost câștigate de către „Partidul Meu”, de un partid plin de incompetenți și de tâmpiți. „Mă uit către PSD și nu […]

Poate vă place și:

libris.ro