S.O.S! Se dorește desființarea Istoriei și Geografiei din școli

„Profesorul Florinel Agafiţei a studiat cu atenţie metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar viitor şi a constatat că discipline importante precum Istoria şi Geografia vor fi contopite într-una singură, sub altă denumire.

El spune că în metodologia de mobilitate a personalului didactic pt 2021/2022 au dispărut ca discipline de sine stătătoare obiecte precum Istoria şi Geografia, acestea fiind prinse cu denumirea de Studii Sociale.”, scrie Buletin de Carei citând din adevarul.ro

În timpul unei deplasări din cursul acestui an, am poposit pentru câteva clipe într-o școală rurală din comuna Moftin din județul Satu Mare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Nu mică ne-a fost mirarea să descoperim printre manualele școlare depozitate pe un mic hol de la intrarea în școală că manualele de Istorie și de Geografie și așa erau alterate destul de serios din punct de vedere al conținutului, elevii de azi învățând o cu totul altă Istorie și Geografie a României decât cea învățată pe vremurile noastre în școală.

Alături de colega mea jurnalistă răsfoiam manualele și efectiv nu ne venea să credem cât de mult este implicat ideologicul, politicul și antiromânismul în manualele școlare din România. Dacă vom continua pe acest trend, ușor, ușor, vom înceta să mai fim un popor și vom deveni doar o … populație.

Desen în creion care îl înfățișează pe Don Quijote

„Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerul, dezbină-i, fă-i să se ruşineze de ceea ce sunt. Astfel, nu va trebui să lupţi pentru a-i cuceri, pentru că, speriaţi de ceea ce vor fi devenit, te vor implora pe tine să vii şi să-i salvezi de ei înşişi.”

Sun Tzu

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Cele patru virtuți cardinale în filosofia antică la Sf. Părinți din veacul al – IV – lea (1)

vin dec. 18 , 2020
 E de la sine înțeles că preocuparea Sfinților Părinți nu a fost doar de natură duhovnicească ci și ordin folosofic pentru a arăta comuniunea științei cu teologia. De pildă cartea Pr. Dan Bădulescu şi Robert Sungenis Consenul Sfinților Părinți asupra Geocentrismului nu este altceva decât un răspuns la dezbaterile inutile ale școlii […]

Poate vă place și:

libris.ro