Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, „avocatul” minerilor împotriva unui sistem corupt și trădător

De mai bine de două decenii, politicienii se feresc ca dracu’ de tămâie să coboare printre mineri. Felicitări pentru curaj și pentru verticalitate Diana Iovanovici-Șoșoacă!

Prin mineriadele regizate destul de prost tot de către sistem, societatea civilă, mai ales cea din zona culturală, a fost întoarsă împotriva minerilor, iar din titlul de glorie pe care-l purtau cândva minerii pentru că desfășurau una dintre cele mai grele și mai periculoase meserii, termenul de miner a fost transformat ușor, ușor, prin intermediul propagandei infernale a sistemului, într-unul peiorativ.

După înscenările organizate de către securiștii trădători de neam și de țară împotriva spiritului de solidaritate și de unitate a poporului român, statutul minerilor în societate a tot scăzut simțitor, până la stadiul actual în care munca lor este „răsplătită” într-o cumplită bătaie de joc, comparativ cu alte state europene unde salariile și condițiile de muncă sunt net superioare.

Fără destructurarea mafiei din servicii, justiție și politică, cu toții putem avea soarta minerilor, să fim marginalizați și stigmatizați pentru diverse pretexte, diverse „mineriade” organizate și regizate tot de către sistem…

Fandel Mihai

C.E.O. la glasul.info, Redactor șef la Glasul.info Director General la MAGAZIN CRITIC Președinte la Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România Consultant Media la Comunitatea Identitară Iași Contact: fandelmihai@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

3 zile ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

3 zile ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

5 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

5 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

6 zile ago