7 aprilie 2009 a rămas o zi neagră în istoria celui de-al doilea stat românesc de peste Prut. Acum 12 ani, tinerii și-au făcut curaj și au ieșit în stradă pentru a-și apăra dreptul la libertate și pentru a-și pune amprenta și decide viitorul în afara unor rămășițe și obiceiuri ale unui regim odios.
Platforma Unionistă ”Acțiunea 2012” este și va fi în continuare alături de toți cei care au participat la proteste pentru a-și apăra ultimul strop de speranță într-un viitor fără umbrele trecutului și susținem în continuare demersul victimelor pentru a-și face dreptate într-un dosar demult ascuns și sigilat prin birourile funcționarilor.
Astfel, astăzi, la Ambasada Republicii Moldova din București a fost afișat mesajul: ”Vinovații fără vină cer să se facă lumină!” pentru a arăta și evidenția că indiferent de promisiunile autorităților, din 2009 până acum anchetă privind abuzurile forțelor de ordine nu s-a mișcat mai deloc, iar cei care și-au bătut joc de sutele de tineri încă mai sunt liberi.
Participanții au aprins lumânări în memoria celor uciși în urma represiunilor brutale ale forțelor de intervenție și în cinstea celor torturați în secțiile de poliție.
Cei care au ieșit atunci în stradă își caută în continuare dreptatea, suntem în 2021 și asistăm cum vinovații pentru acele crime îngrozitoare trăiesc în continuare în libertate, ori sunt la loc de cinste în funcții cheie. Tinerii care au ieșit în aprilie 2009 pentru a striga „Jos comunismul”, „Libertate”, „Unire”, și „România” sunt un exemplu pentru noi cei de astăzi care luptăm pentru Unirea firească a Basarabiei cu România și pentru condamnarea tuturor nedreptăților la care frații noștri de peste Prut au fost supuși.” a precizat Ariadna Cîrligeanu, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 7 aprilie 2021
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
,,Ca raspuns la sistemul creat cu dinadinsul stramb, in care starea omului nu inseamna complexitate, ci complicatie, in care bunastarea materiala este scop in sine, noi raspundem cu sistemul bazat pe simplitate [...] El, cetateanul, trebuie sa fie propriul lui stapan, sa fie proprietar si producator si sa lucreze impreuna cu ceilalti intr-o retea indestructibila in care sa primeze cinstea,
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.