libris.ro

Internauții revoltați după pozele cu Chichirău și Dobre: „Chiar nu e necesar să îți miroasă ție tot parlamentul picioarele”

Boieri dumneavoastră din (Ș)Parlamentul României, da’ v-ați cam împuțit!? Atenție mare! Legile din Parlamentul României vor avea de acum și puțin iz de picioare… 😂😂😂 Că tot par unele dintre legi scrise cu picioarele, servite dobitocilor care ridica inconștient copitele când votează, din exterior, din laboratoare ideologice străine…

Ziua de azi, când o parte dintre internauți credea că fotografia zilei este doar cea cu madam Șișirău, în care aceasta își poulează olfactiv colegii din Parlamentul României (n.r. apropo, făcând o mică paranteză aici, nu cumva tocmai colegii săi din USR & PLUS au inițiat legea aceea împotriva mirosurilor), a mai oferit o nouă surpriză: și „liberala” Crina Dobre a oferit o ipostază identică în Parlamentul României, postând o poză similară în care arată cum îi cântă greierii în călcâie. Reacțiile au curs cu nemiluita și nu au fost unele tocmai dintre cele mai măgulitoare la adresa celor două … „doamne”:

„Io’ cred că au și șlapi în gențile de firmă, dar s-au gândit că-i prea mult să-i scoată și pe ăia!”

Parlog Alina

„Noul parfum pentru femei….pantoful descălțat și cu ingrediente speciale ale ciorapilor și picioarelor de damă nespălate ..🤣🤔😜

Nicolae Dina

„Și când am întâlnit-o pe stradă pe Chichirău prin Iași, mi-a zis că are harem de bărbați. Pe bune? Du-te fă și plimbă ursu’, cine se apropie de tine? 😂 PS: Nu știam eu de unde pute în Parlamentul României. De la USR & PNL…”

Fandel Mihai

„Li se aud și greierii din călcâie?”

Alexandru Mitache

„Deci sa inteleg ca, in vederea restabilirii egalitatii de gen, parlamentarii vor putea purta jartierele si in Parlament?”

Daniel Gavrila

„Țopism. Degeaba rădeam de broşa Veoricăi. Măcar ea nu umbla desculță. Ele sunt probabil obişnuite în picioarele goale prin staul.”

Cristina Todoran

„Exact la asta mă gândeam eu, ce terminate! După ce că poartă niște opinci sinistre, nici pe alea nu sunt în stare să le țină în picioare. Să mă ierte Dumnezeu, dar asta denotă lipsă de respect de sine. Chiar nu e necesar să îți miroasă ție tot parlamentul picioarele. Bleah! 🤮Păi noi râdeam ca proștii de cocul lui Dăncilă, când femeia era țiplă, impecabilă în orice apariție.”

Corina Gabriela Ionita

„Prima generație încălțată .Au lăsat opincile atârnate de bariera de intrare in oraș .Concluzie,doar niște “opincărese”cu pretenții .”

Liviu MC

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info