Grupul de inițiativă „Copilărie fără pornografie” a transmis redacției ActiveNews un comunicat de presă prin care anunță declanșarea unei inițiative cetățenești pentru modificarea legii 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei, astfel încât minorii să fie protejați de expunerea la pornografie și ideologia de gen. Pentru ca această inițiativă să fie declanșată, în mod similar ca în cazul inițiativei vizând Referendumul despre Căsătorie, este nevoie de strângerea a cel puțin 100.000 de semnături din toate județele țării.
Redăm integral comunicatul grupului „Copilărie fără pornografie”: 100.000 pentru apărarea inocenței
Noi, Comitetul de inițiativă legislativă cetățenească pentru modificarea legii 196/2003 2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei, denumit “Copilărie fără Pornografie”, propunem societății românești o inițiativă legislativă, care să protejeze minorii de anumite conținuturi sexuale explicite, pe care, sub o anumită vârstă aceștia le-ar putea interpreta greșit. Este vorba despre conținuturi care influențează negativ dezvoltarea minorilor sau pe care copiii pur și simplu nu le pot discerne, existând pericolul real și nefast al creării unor confuzii grave în sistemul de valori morale, în ceea ce privește percepția naturalului, a sinelui, a relațiilor interumane și a lumii înconjurătoare.
Ne propunem astfel, alături de cetățenii României care susțin inițiativa noastră de asanare morală a spațiului educațional dedicat minorilor, să prevenim promovarea cu precădere în rândul acestora a pornografiei, să interzicem punerea la dispoziția persoanelor cu vârsta de sub 18 ani a oricărei forme de reclamă, a oricărui tip de conținut media sau a oricăror alte forme de expunere, care prezintă sexualitatea ca pe un scop în sine, care promovează sau susține abaterea de la identitatea de gen corespunzătoare sexului biologic, schimbarea sexului, homosexualitatea, fluiditatea de gen sau orice altă formă de promovare a vreunei perversități polimorfe și deviație de la natural.
Am pornit de la această premisă ținând cont de prevederile Constituției României, demersul nostru legislativ fiind făcut cu scopul susținerii unei dezvoltări fizice și morale sănătoase a copiilor noștri, definind în consecință aria acelor conținuturi cu privire la care se impune a ne asigura că minorii nu au acces, indiferent de suportul media aferent: platforme, publicații, evenimente, curriculae ori alte acțiuni de speță. – continuarea pe ActiveNews.
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri