Noul director de la Direcția Generală de Asistență Socială şi Persoane cu Dizabilităţi AEDOPS ROMÂNIA are planuri mari pentru instituție. Aceasta vrea să îmbunătățească condițiile de trai ale beneficiarilor, să meargă cât mai mult pe teren, dar toate acestea după o analiză detaliată a situației lăsate de fostul director .
CONDIȚII MAI BUNE PENTRU BENEFICIARII AFLAȚI ÎN GRIJA INSTITUȚIEI
Ca și proiecte de viitor, Riccio Daniela, ne-a declarat faptul că va depune toate eforturile pentru a îmbunătăți calitatea vieții tuturor beneficiarilor din centrele instituției. „În mod concret, în acest moment este necesar să fie realizate cu succes obiectivele stabilite în toate proiectele ce se află în derulare la nivelul D.G.A.S.P.D. – A.E.D.O.P.S, scopul general fiind acela de a crește calitatea vieții tuturor beneficiarilor aflați în grija instituției, prin oferirea unui mediu de viață cât mai aproape de cel al unei familii. În același sens, voi depune toate eforturile necesare pentru accesarea și implementarea unor proiecte noi care să se alinieze strategiei în domeniul protecției sociale de la nivel național și județean”, a mai spus aceasta.
MERSUL PE TEREN, O PRIORITATE
Noul director are ca prioritate mersul pe teren. Aceasta consideră că doar așa poate fi „la curent” cu tot ceea ce se întâmplă în centrele din subordinea instituției. „Ca o prioritate a mea, va fi mersul pe teren. Mă voi deplasa în toate centrele pe care le are direcția, atât pentru copii cât și pentru adulți. Așa este cel mai bine să văd la fața locului cum acționează personalul de îngrijire și asistență”, a spus Riccio Daniela.
Preluare: aedops.ro
- 25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor - 25 iunie 2025
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025