libris.ro

Prostia și masoneria omoară România! PNL a inaugurat la Suceava bustul unui mason austro-ungar!

PNL-ul, un partid profund antiromânesc care umple țara de statui și busturi ale reprezentanților unor puteri de ocupație!

După inaugurarea statuii baronului criminal Brukenthal de la Sibiu, inaugurare făcută de primul trădător al României și șef peste întreaga iesle liberală, respectiv Plăvanul Klaus Werner Iohannis, o statuie de un prost gust și de o sfidare antiromânească fără precedent în istoria modernă a României, tot liberalii, un partid profund antiromânesc se gândește să ne umple țara de statui și busturi ale reprezentanților unor puteri de ocupație!

La Suceava, în fața unei asistențe de aproximativ câteva zeci de persoane, a fost inaugurat bustul lui Franz Des Loges (n.r. Franz Ritter von Des Loges / Franz-Cavaler de Loges), mason austro-ungar, fost primar al Sucevei în perioada austro-ungară!

Nu mică ne-a fost dezamăgirea când am văzut un sobor de cel puțin șapte preoți și alți prelați ai bisericii noastre strămoșești, oficiind o slujbă religioasă pentru un reprezentant al unei puteri de ocupație care a diminuat demografia românească în Bucovina până la un nivel deosebit de îngrijorător (n.r. În timpul stăpânirii austriece în Bucovina și mai apoi austro-ungare, elementul românesc a fost extirpat și depopulat până la un nivel care punea în pericol caracterul majoritar al românilor în această provincie. Prin aducerea de populații alogene din întreg Imperiul și chiar din afara imperiului, s-a dorit diluarea etnică a românilor până la un nivel similar cu cel încercat de Iperiul Țarist în Basarabia și dincolo de Nistru, unde erau prezenți etnicii români într-un număr „deranjant” de mare).

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


PNL Suceava nostalgică după dualismul austro ungar: bust pentru un primar din perioada austro-ungară inaugurat în fața Primăriei din Suceva
PNL Suceava nostalgică după dualismul austro ungar: bust pentru un primar din perioada austro-ungară inaugurat în fața Primăriei din Suceva

Și acum ne trezim că liberalii fac cântarea „beneficiilor” dualismului austro-ungar. Așa cum reiese până și din numele său, Franz-Cavaler de Loges (n.r. cavaler al Lojelor), acesta face o trimitere la masonerie.

La scurt timp după prezentarea în presă a evenimentului, a inaugurării bustului austro-ungarului Franz Ritter von Des Loges, reacțiiile internuților n-au întârziat să apară:

„Mai rar ca supusii ocupati sa isi cinsteasca forta de ocupatie, dar asta arata ca si dupa 200 de ani avem aceeasi mentalitate de subordonare de care suntem mandri.Cinste sucevenilor! Bravo baieti! Si peste o mie de ani tot in lanturi sa fiti!”

Andrei Bogdan

„O gasca de vanduti proslavind forta de ocupatie intoarsa dupa doua sute de ani.Ei multumesc stapanilor pentru ca le asigura protectia unei vieti de lux cladita prin furt. Voi ce scuza aveti sa nu ii maturati cu parul?”

Andrei Bogdan

„Un bust care să reprezinte un primar sucevean vrednic…nu avem?Doar străinii au fost vrednici de a conduce în țara asta?”

Laura Maria
 

„N-am crezut in viata mea ca vazandu-i pe astia o sa il regret pe Ceausescu, care era mai roman si patriot decat toata gloata asta.”

Ovidiu Irimia

„Rămân în continuare în acțiune agenții de influență urmași ai lui Leopold I nu ai lui Ștefan cel Mare și Sfânt, bukowineni nu moldoveni „

Florin Ceobanu

„Cei care fac statui străinilor și nu românilor sant niște trădători de țară și neamul românesc”

Florin Gaita

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info