Ucraina l-a trecut pe președintele Croației pe lista neagră la categoria “dușmani contra Securităţii Naţionale a Ucrainei”


Centrul de Cercetare a Crimelor contra Securităţii Naţionale a Ucrainei actualizează lista neagră cu numele președintelui Croației

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, a intrat în colimatorul Centrului de Cercetare a Crimelor contra Securităţii Naţionale a Ucrainei, după ce a declarat în urmă cu câteva zile că Ucraina nu are ce căuta în NATO. Baza de date a platformei “Mirotvoreţ” conține o listă neagră cu persoane considerate a fi “dușmani contra Securităţii Naţionale a Ucrainei”.

Atât diplomați, oameni de cultură, afaceriști, suspectați a fi spioni sau agenți de influență pentru niște forțe sau state ostile Ucrainei, dar în special cei a fi colaboratori proruși, sunt incluși pe o listă neagră și aflați în atenția unor instituții de forță pe întreg teritoriul Ucrainei și chiar în afara ei.

“Lista conţine nu mai puţin de 187.000 de nume, de la criminali de război şi agenţi ai serviciului de informaţii rus FSB şi până la fondatorul trupei Pink Floyd, Roger Waters, care în urmă cu trei ani a declarat că Rusia are mai multe drepturi în Crimeea decât Ucraina.”, scrie stiripesurse.ro

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.



Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)