La 25 februarie 1942 era arestat agentul CEKA Molodtov, cel care pe 22 octombrie 1941, a trimis un semnal in Crimeea. De acolo, s-a intors semnalul care a pus în funcțiune detonatorul din clădirea comandamentului trupelor române din Odesa

Deși avertizați de populația localnică cu privire la minarea clădirii comandamentului, atât românii cât și germanii au fost de o pasivitate suprinzătoare

După săptămâni bune de asediu a Odesei în care devea de la o zi la alta tot mai sigur faptul că românii vor cuceri în cele din urmă Odesa, Siguranța statului (n.r. instituția care avea să devină după război Securitatea), își crease printre elementele autohtone o rețea de informatori și de colaboratori, culmea, chiar și printre cei care ar fi trebuit să rămână ca partizani ai Armatei Roșii și să saboteze cât pot de mult Armata Română și pe cea germană.

Când evacuau un teritoriu ocupat, sovieticii lăsau în urmă așa numitele “comitete regionale subterane”. Erau organizații subversive, de cele mai multe ori formate din elementele populației autohtone, bine integrate în societate cu meserii dintre cele mai banale, pentru a da cât mai puțin de bănuit. Acestor rețele li se asiguaru din belșug bani, provizii, arme ascunse, materiale de propagandă și mai multe locații sigure de unde să-și poată desfășura activitatea subversivă.

Cel care ar fi trebuit să conducă așa zisul comitet regional subteran la Odesa, din lașitate, a părăsit Odesa împreună cu familia, deghizându-se într-o uniformă de colonel. Secundul său și ceilalți din grup, deși le-a fost lăsată toată baza operațională, inclusiv o anumită cantitate de aur, au preferat să colaboreze cu românii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Ba chiar s-a iscat un mic război civil între grupul de așa ziși „partizani” din Odesa și un grup mai mic de cek-iști venit de la Moscova. Pe 5 septembrie 1941, între grupul din Odesa și grupul format din 6 cek-iști condus de un oarecare Molodtov s-a iscat o luptă, câștigată fără drept de apel de gruparea din Odesa care era din punct de vedere numeric mult superioară, având nu mai puțin de 13 membri.

Bazându-se pe buna colaborare cu gruparea aceasta din Odesa, Siguranța nu a luat în serios avertizările unei rusoaice care le-a spus celor din Armata Română să verifice cu grijă clădirea comandamentului militar român (n.r. fosta clădire la NKVD) pentru că aceasta ar fi minată.  

Clădirea NKVD într-adevăr a fost minată în timpul redislocării pe cale maritimă a militarilor sovetici și a civililor din Odesa în Crimeea (circa 100 mii persoane), înainte de cucerirea orașului Odesa de către români. În clădire a fost plasat un dispozitiv explozibil cu interceptare radio.  În clădire a fost plasat un dispozitiv explozibil cu interceptare radio.

Astfel, în seara zilei de 22 octombrie 1941, la orele 17.35, acest Molodtov a trimis un semnal in Crimeea.De acolo, s-a intors semnalul care a pus in functiune detonatorul din cladire.
Deci, pe baza unei informații din Odesa de la liderul cek-iștilor, Molodtov, printr-o stație radio din Crimeea a fost activat explozibilul, ceea ce a dus la moartea a 16 ofițeri români, inclusiv pe comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, mai mulți civili și 4 ofițeri germani de marină, din detașamentele militare germane care au însoțit trupele române.

Au urmat represalii din parte Armatei Române, dar și vânarea partizanilor bolșevici din catacombele orașului. Cu ajutorul grupării din Odesa care colabora cu Siguranța, acest Molodtov a fost ademenit de membrii grupării Odesa într-o clădire conspirativă și arestat pe 25 februarie 1942, iar pe ceilalti patru moscoviți agenții din Odessa i-au dezarmat și i-au închis într-o catacombă. Toți au fost împușcați din ordinul comandantului Kuznetov, care controla catacombele.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

VÂLCENI DE OMENIE! Asociația Cataleya/Yris strânge donații pentru refugiații ucraineni. Vezi unde poți dona și tu

sâm feb. 26 , 2022
Asociația Cataleya/Yris din Rm. Vâlcea s-a mobilizat și a început să strângă ajutoare pentru ucraineni refugiați la noi în țară și nu numai. Voluntarii asociației sunt dispuși să transporte alimente, haine, produse de igienă și pături peste tot prin țară și chiar și peste graniță, practic oriunde este nevoie. Începând […]

Poate vă place și:

libris.ro