Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” și Asociația „Edelweiss Ost” marchează în acest an, pe data de 1 septembrie, „Ziua Reconstituitorului Istoric”, ediția I.
La nivelul țării sunt înregistrate peste 20 de cluburi și asociații care reconstituie perioade începând din Antichitate și terminând cu al Doilea Război Mondial, având ca arie de interes atât istoria locală, cât și cea universală. Anual se desfășoară evenimente de reconstituire istorică și istorie vie, acest tip de activitate devenind una atractivă și în țara noastră.
„Din acest motiv considerăm oportună existența unei „Zile a Reconstituitorului Istoric” și propunem data de 1 septembrie pentru a marca această zi, în România, ținând cont de faptul că în anul 1912, pe 1 septembrie, a avut loc premiera filmului „Independența României”, prima reconstituire a unui eveniment istoric românesc, evocând luptele Războiului de Independență. În anul 1930, are loc o a doua reconstituire istorică, a luptelor de la Podul Jiului, la care au participat veterani ai campaniei din 1916, alături de civili, activitățile de reconstituire fiind susținute de regele Carol al II-lea, ca fiind parte din sistemul educațional și de cultivare a spiritului cultului eroilor.
Aceste activități se desfășurau periodic, cu ocazia comemorărilor marilor bătălii și evenimente istorice, până la instaurarea regimului comunist. Timp de aproape 50 de ani, reconstituirea istorică nu a mai fost permisă societății civile, fiind însă prezentă în industria filmului artistic românesc, în diverse producții cinematografice, unele dintre ele preluate și de cultura din Occident.
După anii ‛90, ideea reconstituirilor istorice și a filmelor istorice a fost abandonată, abia după anul 2000, primele intenții apărând la Muzeul Militar Național „Ferdinand I” din București.
În anul 2014, a avut loc prima reconstituirea istorică a luptei de la Podul Jiului, fiind folosite și arme de colecție deținute legal de către colecționarii din România, în baza Legii 295/2004. În diverse orașe din țară, se defășoară anual festivaluri sau evenimente de istorie vie, reconstituiri istorice, demonstrații de luptă, prezentare de echipament și uniforme militare de epocă.
Date fiind cele prezentate, ne exprimăm interesul de a vă alătura inițiativei noastre, iar data de 1 septembrie să devină Ziua Reconstituitorului Istoric, urmând să fie marcată cu evenimente de reconstituire și istorie vie de către cluburile și asociațiile din țară”, se arată în comunicatul semnat de asociațiile de reconstituiri istorice.
Redactia MAGAZIN CRITIC
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri