„Dăruind vei dobândi”, ediția a IX a, 2021

Biserica “Izvorul Tămăduirii”, Târgu-Jiu în parteneriat cu  EURO EDUCATION FEDERATIONWORD OF GORJ FOUNDATION, Asociația  Down Art Therapy  și Asociația Paradigme educaționale, a lansat o nouă campanie socială pentru județul Gorj. Campania a avut inițial ca zonă de acțiune mediul defavorizat din comunele şi satele Olteniei pe tot parcursul anilor 2018 -2022, iar acum este la a XII a ediție. Menţionăm că echipa noastră dispune de toate informaţiile necesare cu privire la locaţiile familiilor cu probleme sociale reale. Mulțumim tuturor donatorilor de până acum!

Ce facem?

– susținem identitatea românească a românilor, inclusiv prin lobby politic și politici publice;

– întărim comunitățile românești din zone afectate de extremismul politic;

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

– dotăm biblioteci școlare și parohiale cu carte românească, destinată în principal elevilor și să dotăm bisericile românești cu cărți noi de cult (evanghelii, liturghiere, cărți pentru strană etc.);

– organizăm ateliere, conferințe, tabere și activități sociale în localitățile și parohiile din Gorj,

– realizăm înfrățiri între localitățile, parohiile și școlile din regiunile echipei noastre. etc.

  • Donaţii: Asociația „Paradigme educaționale”: Cont IBAN: RO07BACX0000000831985002 UNICREDIT TIRIAC cu mențiunea: “Dăruind vei dobândi”
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Lasă un răspuns

Next Post

Asociația culturală Tătărescu: Ziua de 27 octombrie 1938, în istoria Târgu Jiului. Inaugurarea Ansamblului monumental comemorativ „Calea Eroilor”

joi oct. 27 , 2022
a un arc peste timp, Ansamblul monumental comemorativ „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu, înscris în Lista monumentelor istorice din Gorj cu cod LMI GJ-III-a-A-09465, este un omagiu adus eroilor, proiectat și construit de Constantin Brâncuși, în urmă cu 83 de ani cu valoare de operă comemorativă de război, chiar dacă […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News