Mititeii și cârnații
Sfârâind pe un grătar,
Fiecare, pe-un culoar,
Mititeii și cârnații
Care se aveau ca frații,
Dintr-o dată începură
Să se privească cu ură…
***
Un cârnat prăjit pe-o parte,
Printre ultimii sosiți,
Rânjește cu răutate
Către micii rumeniți:
***
-Sunteți niște nesimțiți!
Ce stați pe grătar beliți?
Fără maț și fără piele?
Voi, vreți să dați de belele?
***
Tot neamul lui Tocătură,
Ce stă pe grătar friptură,
Toți nepoții, verișorii,
Cabanoșii, cârnăciorii,
De bere sau polonezi,
De casă sau bavarezi,
Stau frumos băgați in maț ,
Unii de alții legați
Nu ca voi beliți și goi..
-Nu sunteți de-un neam cu noi!!!
……………………………………………………..
Un mic , bine rumenit,
După-o clipă de răgaz,
Trase scurt un râgâit
Și le-arată la obraz…
***
-Ce vă sare așa ”muștarul” ?
Că doar împărțim grătarul !
Nu vrem să avem belele
Stăm in drum pentru o piele…?
***
De ce ne prăjim beliți ?
Vă răspundem, ca să știți:
Toată carnea fără maț,
Se mănâncă cu nesaț !
Suntem frați și vă dăm scris :
Micu-i cârnat circumcis!!
***
Epilog….
Așa și noi, atunci când suntem ,,mici”,
Ne înțelegem parcă am fi frați.
Da-n multe cazuri, greu poți să-ți explici,
De ce când creștem ,mari”, ne schimbăm în… cârnați?
de Alin Mureanu
