9 Iulie 1520 – Data primei mențiuni păstrate privind o “hotărnicie” – se referea la fixarea hotarului dintre Țara Românească și Transilvania, în zona din nordul Olteniei

9 Iulie 1520 – Delegați trimiși din Țara Românească, reprezentată de boieri din satele din Gorj şi Vâlcea, împreună cu delegați din Ardeal, reprezentați de de nobilii din Haţeg, au stabilit hotarul dintre Țara Românească și Transilvania, în zona din nordul Olteniei. Voievodul Țării Românești, Neagoe Basarab, şi voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya, au fixat la 9 iulie 1520 hotarul dintre ţările lor pe segmentul carpatic cuprins între râul Olt şi Orşova.

Hotărnicia s-a păstrat în originalul slavon şi în traduceri târzii în latină, germană, greacă şi română. Comisia se trasare a graniței s-a întâlnit în Paul Merișor. În urma acestor tratative s-au fixat borne de delimitare teritorială.

Lipsă anterioară acestei date a unor referințe despre fixarea unor însemne sau borne de delimitare teritorială denotă că înainte nu au existat delimitări oficiale ale graniței între cele două voievodate, de aici și probleme constante între cele două state:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

”(…) mai mult de acum înainte aceste două pământuri gâlcevi şi răzmeriţe şi hoţii sau prăzi şi jafuri să nu se mai facă, ci să fie cu mare pace şi frăţie”.

“Documentul din 1520 a fost o înţelegere între nobilii haţegani şi domnia Ţării Româneşti, survenită ca urmare a presiunilor autorităţilor comitatului Hunedoara asupra obştii haţegane, căreia îi contesta stăpânirea asupra Văii Jiului.” (Acta Terrae Fogarasiensis, 2016)

“Nobilii haţegani au considerat că prin includerea Văii Jiului în Ţara Românească îşi pot apăra mai bine drepturile asupra teritoriului respectiv.” (Marian Coman, Putere şi teritoriu. Ţara Românească medievală (secolele XIV-XVI), Iaşi,Editura Polirom, 2013)

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

La 10 iulie 1870 Pelaghia Roșu a trecut în lumea drepților, fiind înmormântată în cimitirul satului Mărișel

lun iul. 10 , 2023
Pelaghia Roşu, cunoscută şi sub numele de dăscăliţa, a trăit între anii 1800-1870,a fost învăţătoare. A fost şi luptătoare paşoptistă în timpul revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania,alaturi de Avram  Iancu. „Eroină română, născută în anul 1800 în Mărişel, în munţii Apuseni, a fost o ţărancă foarte inteligentă şi foarte însufleţită […]
Și românii au avut femei războinice: la 12 martie 1849, Pelaghia Roșu comanda femeile în luptă, Foto: youtube

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News