libris.ro

11 august 1484: Se încheie lucrările la Cetatea Nouă a Romanului construită de Ştefan cel Mare

11 august 1484: Se încheie lucrările la Cetatea Nouă a Romanului construită de Ştefan cel Mare

Cetatea Nouă a Romanului este singura cetate construită integral la ordinul lui Ștefan cel Mare. Ridicată în anul 1466, sub protecția Sfântului Dimitrie, cetatea a ajuns să fie distrusă din ordinul unui vizir otoman.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea fusese construită la Roman o cetate din lemn, de mici proporții. La începutul domniei lui Alexandru cel Bun (n.r. cca 1410) cetatea de la Roman a fost abandonată, deoarece măsurile adoptate de Alexandru cel Bun, pentru consolidarea și centralizarea statului feudal în frontierele sale maxime au făcut inutilă prezența acestei fortificații în zona respectivă. În această cetate a lui Roman Vodă este emis primul document intern moldovenesc cunoscut, datat 30 martie 1392: 

„S-a scris cartea în anul șase mii nouă sute deplin, luna martie în 30 zile, în cetatea noastră, a lui Roman voievod”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Cetatea Nouă a Romanului a fost o fortificație realizată exclusiv din piatră, comparativ cu prima cetate a Romanului care a fost construită din lemn și pământ. Cetatea are particularitatea de a nu fi așezată într-o zonă greu accesibilă, ea fiind așezată pe plan drept. Pârcălabii de Cetatea Nouă (Novograd sau Sedorova) sunt menționați în documente cu începere de la 15 septembrie 1466.

În anul 1476 Cetatea Nouă a Romanului, construită integral la ordinul lui Ștefan cel Mare, a înfruntat armatele otomane conduse de către Mahomed al II-lea, Cuceritorul. Distrusă atunci de hoardele otomane, cetatea va fi refăcută începând cu anul 1478, iar apoi mărită și întărită în anul 1483, mai ales pe latura unde se dovedise cetatea vulnerabilă în luptele cu turcii.

Deși este singura cetate construită integral în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, din ea se mai păstrează acum doar niște palide ruine. Cetatea a jucat un rol important în istoria Moldovei până în anul 1675 când a fost distrusă din ordinul vizirului de către domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino.În prezent, Cetatea Nouă a Romanului este într-o continuă degradare, din ea mai rămânând doar câteva movile din pământ și piatră, și e mare păcat că nu s-a dorit renovarea și punerea acesteia în circuitul turistic și cultural.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info