S-a încheiat Salonul de carte „Polemos”

„În perioada 18-21 octombrie 2023, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, a avut loc cea de-a XVII-a ediţie a Salonului de carte „Polemos” – istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare, eveniment prin care Editura Militară marchează an de an Ziua Armatei României.

Salonul a fost deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă, între orele 11:00 şi 13:00. Deschiderea oficială a avut loc miercuri, 18 octombrie, la ora 13:00.
Salonul de carte „Polemos” a fost organizat – sub patronajul Comandamentului Logistic Întrunit – de Editura Militară, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Militari, având ca parteneri: Cercul Militar Naţional, Biblioteca Militară Naţională, Societatea Editorilor din România și Amplus International Ltd.Partener media: Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.

La această ediţie au participat: Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, Editura Cervantes, Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Editura Detectiv Literar, Editura UZP, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Eurodidactica, Fundaţia Speteanu, Revista „Gândirea Militară Românească”, Editura Hasefer, Revista „Historia”, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Editura Meteor Press, Editura Mica Valahie, Editura Militară, Editura Ministerului Afacerilor Interne, Editura Paul Editions, Editura Prospexi, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Editurile Semne-Artemis, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Societatea Editorilor din România, Societatea Scriitorilor Militari, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” şi Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

În cadrul salonului de carte, au fost lansate lucrări nou apărute, pe teme de istorie, politici şi strategii de securitate, studiul conflictelor etc., prezentate de personalităţi de marcă ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti. Intrarea a fost liberă.” (sursa: Editura Militara)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Ștafeta veteranilor a ajuns la Bistrița

sâm oct. 21 , 2023
Sâmbătă, 21 octombrie, Ștafeta veteranilor a ajuns la Bistrița în garnizoana Bistrița și a fost predată la sediul Brigăzii 81 Mecanizată ,, General Grigore Bălan’’. „Ștafeta roșie a ajuns, astăzi, 21 octombrie, în garnizoana Bistrița și a fost predată la sediul Brigăzii 81 Mecanizată ,, General Grigore Bălan’’. Purtată cu […]
Ștafeta veteranilor a ajuns la Bistrița, Foto: Facebook / Brigada 81 Mecanizată "General Grigore Bălan"

Poate vă place și:

libris.ro