11 Mai 1601 – Mihai Viteazul îşi face intrarea solemnă în Kosice (Cașovia)

La 11 mai 1601 Mihai Viteazul din drum dinspre Viena ajunge la la Kassa / Cașovia ( azi: Kosice în Slovacia). Mihai Viteazul îşi face intrarea solemnă în Kossice. Aici, are loc întâlnirea dintre Mihai Viteazu şi generalul Basta György, mijlocită de Împăratul Rudolf al II-lea din două considerente: în primul rând de a-i împăca pe cei doi comandanţi de oşti şi în al doilea rând pentru a pregăti lupta de eliberare a Ardealului.

La 11 mai 1601, venind de la Praga, Mihai Viteazul se oprește la Casovia, unde este primit cu toate onorurile de către comandantul imperial Ferdinand Gonzaga, care mijIocește întrevederea și împăcarea domnului muntean cu generalul Basta.

Cașovia, Kosice, Slovacia

Reprezentarea grafică a orașului Kosice (Cașovia, Kassa, Kaschau), circa 1617

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

“Își strânse oaste. Pe la-nceputul lui mai se-mpăca, la Cașovia, cu Busta și, peste două luni, erau la Maitin în hotarul Ardealului, fiecare cu oastea lui, de câte zece mii de oameni. Sigismund, cu treizeci de mii de ardeleni, se așezase pe măgura de la Goroslău, aproape de Cluj. Acolo s-a dat bătălia, în ziua de 3 august, o bătălie crâncenă, înveninată de răcelile trecutului, de ura și setea de răzbunare a fiecăruia din cei trei povățuitori de oști. — Înainte de asfințitul soarelui tunurile amuțiră: Ardealul nu mai avea nici domn, nici apărători. Și pe când Sigismund fugea deznădăjduit spre munții Moldovei, biruitorii își împărțeau cele 130 steaguri și pleanul rămas pe câmpul de luptă. Cine era să fie-acum domnul Ardealului?”, scria Alexandru Vlahuță în 1908 în lucrarea “Din trecutul nostru” / Mihai Viteazul

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

11 Mai 1762 - Magistratul din Bistrița ordona ca să fie amendați cu 40 de florini "cei care duc pe furiș AUR peste graniță"

sâm mai 11 , 2024
La 11 mai 1762 la Bistrița “Guvernul ordonă ca prevaricanţii (n.r. probabil se referă la termenul prevaricator, care se abate de la îndatoririle funcției sale, își încalcă îndatoririle legale, care trădează o cauză, etc) care duc pe furiş aur peste graniţe, să fie amendaţi cu 40 florini, din care două […]
11 Mai 1762 - Magistratul din Bistrița ordona ca să fie amendați cu 40 de florini "cei care duc pe furiș AUR peste graniță"

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News