RADU BUȚU – Un gorjean care ia atitudine: „Chiar dacă facem lucruri mărunte și suntem o picătură de bine într-un ocean de nevoi…”

 – by Aura Stoenescu

Un gorjean pasionat de scris, atunci când are un moment de inspirație sau îl doare ceva, credincios, dedicat voluntariatului și care a înființat o asociație pentru cei cu Sindrom Down, dar și prolife, după nașterea fiicei sale Ana, ne dezvăluie „arderile” sale. Este vorba despre Radu Buțu, care face toate astea fără să fie plătit, jobul lui fiind cu totul altul, acela de operator call center. Puteți afla povestea lui, în interviul EXCLUSIV care urmează.

Reporter: Cum v-ați descoperit pasiunea pentru presă?

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Radu Buțu: Nu este neapărat o pasiune pentru presă, cât pentru scris (1). Fie că e vorba de un moment de inspirație, fie că ,,mă doare ceva” și simt nevoia să atac tema respectivă, nu mă pot abține uneori să nu scriu. Totodată, public ce scriu pentru că astfel încerc să las în urma mea o lume mai bună sub aspect moral.

R.: Care sunt publicațiile pe care le-ați înființat (sau la care sunteți colaborator) și unde pot fi găsite?

R.B.: Deși colaborez cu diverse publicații unde apar articole de-ale mele (unele doar online), nu sunt multe cele înființate de mine care să apară încă. În toate însă cred că se găsesc lucruri de folos (îndeosebi sufletesc), altfel nu mă implicam în editarea și/sau publicarea lor. De aceea le și recomand spre citire celor interesați, chiar dacă nu toate sunt fondate de mine: prima dragoste, cea care a facilitat apropierea de viitoarea mea soție la acel moment – ,,Calea Înălțării”(2) (unde am și debutat),  ,,Zâmbet de copil” (3)– revistă dedicată familiilor ce au membri cu Sindromul Down, ,,Calea ortodoxă”(4), ,,Noul euxin”(5), ,,Europa ortodoxă”(6), R3media.ro(7), Magazincritic.ro – ziarul online(8), dar şi revista, și altele.

R.: Și, totuși, lucrați la un call center. Cum de nu v-ați îndreptat spre domeniul editorial?

R.B.: Scrisul rămâne o pasiune, deşi mi-ar plăcea să trăiesc din asta. E frumos şi în call-center, pentru că ofer soluţii pentru problemele clienţilor care ne sună.

R.: Aveți mai multe publicații online. Faceți asta doar din pasiune, sau reușiți să câștigați și bani?

R.B.: Ar fi frumos să câştig ceva, dar presa religioasă sau conservatoare sunt de nişă. Rămîne la nivelul de voluntariat, cu beneficii nefinanciare.

R.: Ce ați schimba în presa din România, dacă ați avea această putere?

R.B.: Două aspecte mă deranjează foarte tare şi le-aş schimba. Mi-a displăcut mereu presa de can-can, dar mai ales amestecul ei cu presa sportivă. Ce folos dintr-o ştire privind noua maşină/cucerire a fotbalistului x sau cum a apărut mai mult goală la plajă vedeta y? Doar sminteală, deci ar fi bine dacă nu ar exista asemenea mizerii. Mai tare decât asta mă deranjează amestecul politicului în presă, l-aș elimina. Când partidul x dă bani ziarului z ca să scrie de bine despre el, sau să scrie de rău despre partidul concurent cutare, afirm cu tărie că asta nu e presă, e doar prostituție. Vorbim de manipulare aici, nu de presă, care ar trebui să fie echidistantă politic, imparțială. Presa trebuie făcută cu frică de Dumnezeu, jurnalistul avînd conștiința că de tot ce scrie și efectele acelor articole va da seamă după moarte, la judecată, în fața unui Judecător nemitarnic (care nu ia mită, n.r.), milostiv, dar Drept. (…) – integral pe verticalonline.ro.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Redacția MAGAZIN CRITIC

Lasă un răspuns

Next Post

Regele dac DECEBAL stă de strajă la hotarul de vest

lun aug. 12 , 2024
Între 1994 si 2004, la Cazanele Mici, pe malul românesc, a fost sculptată în piatră, cu fonduri puse la dispoziţie de miliardarul român Iosif Constantin Drăgan, o gigantică statuie a regelui erou dac Decebal. Gigantica statuie în basorelief care  îl reprezintă pe viteazul Decebal, ultimul rege al Daciei, este înaltă de 55 […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News