1 Noiembrie 2000 – Generalul Mircea Chelaru își dădea demisia din funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei, acuzând  o conspirație prin care se dorea “spargerea Țării în trei Republici”

Anul 2000 a fost un an de cumpănă pentru statalitatea României, potrivit fostului șef al Marelui Stat Major al Armatei, generalului Mircea Chelaru și fostului deputat Ninel Peia. Pe data de 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, anunța o conferință de presă urgentă cu privire la soarta României.

În fața presei, generalul Mircea Chelaru declara atunci că niște structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. În acea perioadă, în Europa era vremea marilor schimbări de granițe pe harta Europei, Iugoslavia fiind terenul de joacă al marilor păpușari internaționali, Serbia fiind poate cea mai văduvită țară de teritorii de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Istoricul Mircea Dogaru: Prefecții nu vor mai putea verifica legalitatea și de a ataca actele administrative emise de președinții CJ!!!
Istoricul Mircea Dogaru: Prefecții nu vor mai putea verifica legalitatea și de a ataca actele administrative emise de președinții CJ!!!

Substratul acuzației de încercare de destrămare teritorială a României

La mijlocul anilor ’90 a început să circule în anumite medii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, hartă realizată de către  William B. Wood, geograf şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador SUA în Afganistan), granițe ce ar fi trebuit modificate după căderea blocului comunist din Europa Centrală și de Est, în asemenea mod încât să servească intereselor strategice ale SUA în zonă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
Noua Ordine Mondiala si lupta lui Ceausescu cu depopularea Romaniei planuita de oculta mondiala
Noua Ordine Mondiala si lupta lui Ceausescu cu depopularea Romaniei planuita de oculta mondiala

Deputatul PSD Ninel Peia, doctorand al Academiei Nationale de Informatii “Mihai Viteazul”, făcea și el niste acuzații extrem de grave legate de o conspirație prin care se dorea “spargerea Tarii in trei Republici”. Despre asemenea planuri oculte avertiza chiar și generalul Mircea Chelaru in 31 octombrie 2000, iar pe 1 noiembrie 2000 si-a dat demisia din funcția de sef al Marelui Stat Major al Armatei ( sau este posibil sa fi fost obligat sa-si dea demisia? ).

Deputatul Ninel Peia descriea intr-un articol postat pe site-ul sau personal ninelpeia.ro niste aspecte care daca se vor dovedi adevarate confirma suspiciunile mai vechi in legatura cu actiunile subversive pe care dusmanii Romaniei le tot intreprind inca de dinainte de lovitura de stat din 1989.

“Dragii mei, cu totii va aduceti aminte de noaptea in care Piața Universității a fost ocupată de circa 30.000 de români care, sub emotia creata de incendiul criminal (pentru ca, fara doar si poate, acolo a fost vorba despre o mână criminală si nu un accident nenorocit) cereau, sufocati de lacrimi, schimbari majore in conducerea și institutiile Țarii. Ei bine, dragi români, acolo, numai gestul unui om politic si un noroc incredibil a facut ca Romania sa scape de un plan diabolic: spargerea Țării în trei Republici. Planul, croit de minti machiavelice (am ceva informatii care spun ca el a fost conceput in laboratoarele unei Universități de la Budapesta, ceea ce nu mai mira pe nici un român de buna credință), totul trebuia sa plece de la aceasta mare manifestatie “civica si spontana”., a scris Ninel Peia

Fostul deputat Ninel Peia dezvaluia ca in noaptea in care au iesit 30.000 de manifestanti in strada existau si indivizi infiltrati care doreau sa provoace destabilizare, incitand la incendierea  Ministerului de Interne, a Primariei Sectorului 4, a Guvernului si a Parlamentului Romaniei:

“Pe scurt, in acea noapte, indivizi infiltrati printre manifestanti (s-au notat cazuri de cetateni germani, lucru nou pentru miscarile de strada din Romania), bazandu-se pe forta degajata de peste 30.000 de oameni, urmareau incendierea Ministerului de Interne, a Primariei Sectorului 4, a Guvernului si, mare atentie, a Parlamentului Romaniei (pazit in aceea noapte de doar 9 jandarmi).(…) Repet, tinta finala pentru acea noapte era Parlamentul Romaniei. Nici Jandarmeria nu ar fi putut face fata celor peste 30.000 de oameni, iar nimeni nu ar fi scos Armata in strada, care oricum ar fi pactizat cu poporul din strada. Practic, aveau o tinta foarte usoara. Infiltratii, pregatiti pentru astfel de actiuni, ar fi dus la bun sfarsit primul pas al acestui diabolic plan cu maximum de succes”, mai adauga fostul deputat Ninel Peia

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

(VIDEO) Limba maghiară cu forța chiar și într-un cimitir din România la pomenirea morților

vin nov. 1 , 2024
Vrei nu vrei, în cimitirul din Carei, județul Satu Mare, trebuie să asculți behăiturile în limba maghiară de la niște difuzoare care urlă în deplină sfidare a românilor care vin să-și pomenească morții. În Transilvania și Banat, credincioșii ortodocși și greco-catolici fac Pomenirea celor adormiți / Luminația în ziua de […]
Nemulțumire mare într-un cimitir din județul Satu Mare: difuzoarele urlă în cimitir în limba maghiară

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News