20 Ianuarie 1899 – Pentru că a strigat Jos ungurii!, Dimitrie Palcu primește 3 luni de temniță și 50 de florini amendă

Fix ca în zilele noastre când ne pun unii cu de-a sila “să ne bucurăm” că suntem în noua Uniune Sovietică numită acum Uniunea Europeană, care ne anulează alegerile după ei plac, fix așa se întâmpla și în Transilvania și în Banat la sfârșitul secolului XIX. Ungurii nu doar că organizau tot felul de manifestări patriotarde, dar aveau pretenția ca toți nemaghiarii din jurul lor să participe și să aclame la maimuțărelile lor. Uneori autoritățile sau jandarmii unguri făceau chiar și excese, dând cu câte un “nepatriot” de pământ și călcându-l în picioare, spre satisfacția barbară a mulțimii care vedea în astfel de manifestări superioritatea rasei ungurești.

Din când în când, atât în Banatul românesc cât și în cel sârbesc dădeau peste câte un exemplar care le dădea peste cap toate socotelile. Așa s-a întâmplat și la Curtici, în comitatul Arad (n.r. județul Arad) la 20 ianuarie 1899, când Dimitrie Palcu a fost “recompensat” cu 3 luni de temniță și 100 coroane amendă pentru că a strigat: “Jos Ungurii!”, iar Petre Dragoi și Ilie Ștefanică, 8 zile de temniță pentru că aceștia din urmă cântaseră “Doina lui Lucaciu”.

20 Ianuarie 1899 - Pentru că a strigat "Jos ungurii!", Dimitrie Palcu primește 3 luni de temniță și 100 coroane amendă
20 Ianuarie 1899 – Pentru că a strigat “Jos ungurii!”, Dimitrie Palcu primește 3 luni de temniță și 100 coroane amendă

În ziarul Tribuna nr. 5, anul XVI din 21 ianuarie 1899, apărea relatat acest incident:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

“Două osânde. Curia din Budapesta a adus zilele trecute sentință finală în două procese intentate românilor pentru agitație, și în amândouă a aflat de vinovați pe hoții de păgubași. Primul: Dumitru Palcu din Curtici (comitatul Aradului) a fost dat în judecată (cu mai mulți soți (n.r. tovarăși, însoțitori)) pentru că în anul milenar (n.r. obsesia ungurilor de a sărbători cei 1000 de ani fictivi de stăpânire în Transilvania și Banat) ar fi ofensat un conduct patriotic (n.r. manifestare patriotică, paradă patriotică) cu torțe strigând în gura mare: “Jos Ungurii! Trăiască Românii!”. Iar atunci când comandantul pompierilor l-a întrebat de ce strigă așa, a răspuns: “de ce să nu strig? Am dreptul să vorbesc așa, că pământul acesta nu e unguresc, ci e românesc.”

Tribunalul din Arad i-a achitat la timpul său pe toți acuzații, iar tabla a aprobat sentința de achitare. Curia a aflat însă că Palcu e vinovat, prin urmare l-a osândit la trei luni de temniță de stat și 50 de florini pedeapsă în bani.

Al doilea proces: Petru Drăgoiu și Ilie Stefanică din Banat, au băut în birt și au cântat “Doina lui Lucaciu” la sfatul preotului, Ioan Lația, care le-ar fi plătit rachiul consumat. Tribunalul și tabla i-a achitat. Curia însă l-a pedepsit pe Drăgoiu și pe Ștefanică cu câte opt zile de temniță de stat.”

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 14 Books

Marea Renastere - Adevar, Libertate, Suveranitate

By: Călin Georgescu

,,Ca raspuns la sistemul creat cu dinadinsul stramb, in care starea omului nu inseamna complexitate, ci complicatie, in care bunastarea materiala este scop in sine, noi raspundem cu sistemul bazat pe simplitate [...] El, cetateanul, trebuie sa fie propriul lui stapan, sa fie proprietar si producator si sa lucreze impreuna cu ceilalti intr-o retea indestructibila in care sa primeze cinstea,

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Premierul ilegitim Ciolacu Marcel, preș în fața UDMR și Ungariei

lun ian. 20 , 2025
Acum câteva zile au ajuns în România președintele Ungariei, președintele Curții Supreme a Ungariei, fostul președinte al Curții Constituționale, tot a Ungariei, consulul Ungariei la Miercurea Ciuc și alți oficiali din Ungaria veniți pentru a participa la înmormântarea de la Sf. Gheorghe a unui judecător român de la CCR. Nu […]
Premierul ilegitim Ciolacu Marcel, preș în fața UDMR și Ungariei

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News