Un deputat PNL de Constanța, Marian Cruşoveanu, îi ia peste picior pe suveraniștii din România spunând prin intermediul unei declarații de presă că “extremiştii îşi bat joc de români, cu manipulări grosolane“.
Redăm integral declarația de presă a deputatului PNL de Constanța care și-a permis să-i facă pe românii suveraniști, „așa zișii suveranişti de rit estic”:
“Extremiştii îşi bat joc de români, cu manipulări grosolane
De ceva vreme, ”suveraniştii„ au lansat în spaţiul public o gogoriţă absurdă: Operaţiunea „Turul 2 înapoi”. Aceasta nu este altceva decât o minciună sfruntată, o tentativă jalnică de a păcăli electoratul. În realitate, viitorul preşedinte al României, indiferent cine va fi, nu poate repeta turul al doilea al alegerilor din anul trecut, indiferent de cum încearcă extremiştii să îmbrace această fantezie electorală.
Aşa-zişii „suveranişti de rit estic” sunt în degringoladă totală, măcinaţi de lupte interne şi de panică. Nu au soluţii, nu au viziune, ci doar ură şi demagogie. Dar să conduci o ţară democratică şi europeană presupune mai mult decât lozinci populiste şi jocuri ieftine de culise.O întrebare simplă pentru cei care răspândesc această minciună: prin ce mecanism legal s-ar putea relua turul 2? Crede cineva că, dacă ar ajunge preşedinte, Simion ar renunţa la funcţie în favoarea lui Georgescu? O asemenea ipoteză este de-a dreptul ridicolă. Declaraţiile recente ale sponsorului lui Becali confirmă caracterul şi jocul făcut de liderul AUR.Invit să fiţi atenţi la astfel de lozinci menite să creeze haos şi confuzie. „Turul 2 înapoi” este doar un artificiu de manipulare electorală. Urmează alegeri cruciale pentru România, iar miza este uriaşă. Să sperăm că votul fiecăruia dintre noi va fi respectat şi că nimeni, dar mai ales ”boţii”, nu va încerca să vă fure dreptul la o alegere corectă!”, a declarat deputatul PNL de Constanța, Marian Cruşoveanu
- 4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice - 4 mai 2025
- MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare - 3 mai 2025
- Invitație la lectură: Secția Amazoanelor – File din istoria spionajului horthyst pe teritoriul României - 2 mai 2025