libris.ro

Deputat PNL: „Această criză ne-a demonstrat că trebuie să producem cele necesare aici, în România, nu să rămânem la dispoziţia producătorilor din alte ţări!”


Se trezesc liberalii? Deputat PNL: „Această criză ne-a demonstrat că trebuie să producem cele necesare aici, în România, nu să rămânem la dispoziţia producătorilor din alte ţări!”


Deputatul PNL de Dolj, Nicolae Giugea, un puternic susţinător al producătorilor români, consideră că momentele dificile prin care trece ţara noastră, în contextul acestei crize, trebuie să conducă la decizii ferme pentru viitor, astfel încât producătorii români să asigure, la nivel naţional, bunurile de care avem nevoie, atât în situaţii de normalitate, dar, mai ales, în situaţii de criză:

”Felicit Guvernul României pentru faptul că a început deja producţia de măşti şi costume de protecţie sau producţia pentru dezinfectanţi în fabricile din ţara noastră. Este un succes real să pui pe picioare, într-un timp atât de scurt, un asemenea tip de producţie specializată, şi să nu mai aştepţi cu mâna întinsă să-ţi vină echipamentele din China sau din alte ţări, la preţuri exorbitante. După 30 de ani în care în România doar s-au închis fabrici, acum avem posibilitatea să redeschidem unităţi naţionale de producţie. Guvernul Orban a demostrat că se poate produce în România, şi am convingerea că nu se va opri doar la acest tip de producţie. Vedem cu toţii eforturile pe care le face Guvernul pentru a asigura funcţionarea transportului internaţional de mărfuri, astfel încât TIR-urile cu alimente să ajungă la timp în magazine. Dacă am fi produs făină, mălai, ulei, lapte, ouă şi brânzeturi în România, măcar pentru consumul populaţiei ţării, atunci, în această criză, nu am fi trăit panica generată de faptul că sunt blocaje în vămi şi nu vor ajunge alimentele pe rafturi!”, a declarat deputatul Nicolae Giugea

Deputat PNL: „Această criză ne-a demonstrat că trebuie să producem cele necesare aici, în România, nu să rămânem la dispoziţia producătorilor din alte ţări!”, Foto: captură cdep.ro

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info