În ziua de 15 august 1714, la Constantinopol, în plină zi de Adormirea Maicii Domnului, sângele unei familii domnești românești a curs pe pământ străin, pecetluind cu jertfă legământul neamului nostru cu credința și demnitatea. Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei și ginerele său, Ianache Văcărescu, au fost decapitați de otomani pentru că au ales credința ortodoxă și onoarea românească în locul trădării și al apostaziei.
Brâncoveanu nu era un domn oarecare. Era un ctitor de biserici și mănăstiri, un diplomat abil care, în vremuri tulburi, reușise să păstreze țara întreaga, să-i apere autonomia și să-i ridice prestigiul în fața lumii. Sub domnia sa, Țara Românească a cunoscut o înflorire culturală și artistică fără egal, iar stilul brâncovenesc a devenit mărturie a rafinamentului și spiritualității românești.
Dar marea sa virtute a fost credința neclintită. În temnițele sultanului Ahmed al III-lea, Brâncoveanu și fiii săi au fost supuși la presiuni cumplite. Li s-a promis viața și averea dacă vor renunța la credința ortodoxă și se vor converti la islam. Răspunsul a fost demn de un neam întreg:
„Fiii mei, fiți bărbați! Am pierdut tot ce am avut pe lumea aceasta. Să nu ne pierdem însă sufletele pentru veșnicie. Stați tari și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă de moarte! Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, și la răsplata veșnică!”
În fața sabiei călăului, fiecare dintre fiii săi a urmat pilda tatălui. Cel mai tânăr, Matei, de doar 12 ani, a ezitat o clipă, dar încurajarea părintelui l-a întărit. Și astfel, sângele lor a sfințit pământul străin, iar sufletele lor au intrat în ceata mucenicilor.
Jertfa lor nu a fost zadarnică. Ea a rămas simbolul neclintirii românești, un strigăt peste veacuri că credința și libertatea nu se vând, oricât ar fi de mare prețul.
Astăzi, Sfinții Martiri Brâncoveni sunt prăznuiți în fiecare an la 16 august. Ei ne privesc din ceruri, iar amintirea lor ar trebui să fie pentru fiecare român un jurământ viu: să nu ne plecăm niciodată în fața tiraniei și să nu ne pierdem rădăcinile spirituale.
Cinste și veșnică pomenire Sfinților Brâncoveni, stâlpi ai credinței și ai demnității românești!
