În vara anului 1896, la Tribunalul din Alba-Iulia, s-a judecat un proces care, dincolo de aparențele juridice, a purtat în el toată drama românilor ardeleni de sub stăpânirea austro-ungară. Pe banca acuzaților se afla un tânăr român, student în drept, pe nume Aurel Ciato, simbol al unei generații care nu se temea să vorbească despre creștere națională, demnitate și caractere ferme.
Totul pornise de la o simplă adunare a absolvenților liceului din Blaj, în iunie 1895. Acolo, într-o atmosferă de tinerețe și înălțare sufletească, Aurel Ciato a rostit câteva cuvinte menite să îndemne la păstrarea identității și la dăruire pentru cauza românească. Nimic mai firesc pentru un popor ce-și vedea drepturile zilnic călcate în picioare.
Dar în sala de la hotelul „Univers” pândeau, la ușă, jandarmii unguri, trimiși să spioneze și să sugrume orice tresărire națională românească. Deși nu știau românește, au chemat în grabă un medic maghiar și câțiva păzitori de noapte pentru a „dovedi” că s-a cântat și s-a vorbit „agitatoric”. Martorii apărării, oameni cinstiți care erau de față, au declarat că Ciato nu a spus decât cuvinte de zidire morală și de întărire sufletească. Însă vocea românului nu avea greutate în fața tribunalelor asupritorilor.
Astfel, doar pe baza unor denunțuri răuvoitoare și interpretabile, fără probe reale, tânărul student a fost condamnat la un an de închisoare de stat și 400 de florini amendă, plus câteva zile de temniță pentru o presupusă „ofensă” adusă unui funcționar. Nu faptele, nu adevărul, ci „situația din Blaj”, adică teama autorităților de redeșteptarea românească, au cântărit în balanța judecății.
Iată cum era redat în presa românească a vremii acest incident, o adevrată prigoană împotriva limbii române:
“16 August 1896. Procesul de agitație dela 16/28 Aug. 1896 (Tribunalul din Alba-Iulia). Acusat: Tânărul Aurel Ciato, student în drept. Substratul acusei. În 28 Iunie 1895 absolvenții Liceului din Blaj au ținut o convenție de adio într-o sală a hotelului „Univers” de acolo. Fiind poftit și acuzatul a lua parte, a rostit cu acest prilegiu un discurs, care a fost ascultat de 2 jandarmi unguri care pândeau la ușă. Unul din jandarmi neștiind nimic românește, iar celalalt foarte puțin, au chemat pe un doctor ungur, care se afla în altă sală a hotelului, ca să asculte și el. Când tinerii s-au despărțit, jandarmii cu doi păzitori de noapte și cu un factor poștal, au ținut calea acuzatului în stradă ca să-l tragă la răspundere. Cu acest prilej acuzatul ar fi ofensat pe factorul poștal. Pe baza denunțării jandarmilor unguri că discursul ar fi fost agitatorie si a pus la cale procesul, atât pentru agitație cât și pentru ofensă adusă unui funcționar de stat, în decursul dezbaterii s-a constatat că jandarmii nu știu românește ca să poată înțelege ce a zis acuzatul, iar doctorul ungur și păzitorul de noapte în calitate de martori ai acuzării, au mărturisit că ei n-au înțeles nimic din ce s-a vorbit, dar au auzit cântându-se cântări naționale românești. De altă parte toți martorii apărării prezenți la întâmplare, au depus că acusatul n-a vorbit decât de „creștere națională” și de necesitatea de a avea „caractere firme” și nici decum n-a vorbit în sens agitatoric. Aceștia însă n-au fost luați în seamă da ni ce n’au fost ascultați, decât la instrucție, dar la desbaterea procesului n-au fost admiși, sub cuvent că „sunt amici și conaționali ai acuzatului”. Astfel, numai pe baza denunțării jandarmilor, cari au ascultat după ușa închisă, și „în vederea situației din Blaj”, acuzatul a fost condamnat la un an închisoare de stat și 400 florini amendă pentru agitație, iar pentru ofensarea factorului la 5 zile temniță ordinară și 50 florini amendă, precum și la purtarea cheltuielilor de judecată.”
Acest proces nedrept nu a fost doar o lovitură dată unui tânăr, ci o încercare de a zdrobi întreaga generație de intelectuali români din Ardeal, care visau la lumină, la libertate și la unitatea neamului. Dar tocmai prin aceste prigoane, sufletul românesc s-a întărit. În fața porților temniței, Aurel Ciato nu era un înfrânt, ci un biruitor moral, purtător al unei flăcări care nu putea fi stinsă.
Astfel de „procese de agitație” nu au reușit decât să dovedească lumii setea de libertate a românilor și să pregătească marea zi a Unirii. Căci fără jertfa și umilința îndurată de tinerii de atunci, fără nedreptățile de la Blaj și Alba-Iulia, nu ar fi existat Marea Adunare din 1918.
Astăzi, privind în urmă, ne închinăm memoriei tânărului Aurel Ciato și a tuturor celor care, prin cuvânt și suferință, au ținut vie conștiința românească. Ei ne-au lăsat o lecție: niciun lanț, nicio închisoare și nicio sentință strâmbă nu pot înăbuși adevărul și dorul de libertate al unui neam.
