9 Septembrie 1940 – Masacrul de la Trăznea, Ziua în care pământul românesc a sângerat

Masacrul de la Trăznea, 9 Septembrie 1940: Ziua în care pământul românesc a sângerat

Ziua de 9 septembrie 1940 rămâne înscrisă cu litere negre în istoria neamului românesc. În comuna Trăznea din județul Sălaj, armata horthystă, aparținând Batalionului 22 Grăniceri Debrețin, sub comanda locotenentului Ákosi, a arătat lumii întregi chipul barbariei și al urii dezlănțuite împotriva românilor și evreilor din aceste meleaguri.

După ce au ocupat satul, soldații hortyști au declanșat un măcel cumplit, care avea să fie cunoscut drept Masacrul de la Trăznea. Primele victime au fost copiii nevinovați, aflați cu vitele la pășunat, găsiți apoi fără suflare pe izlazul satului. A urmat o adevărată orgie a cruzimii: oameni neajutorați, bătrâni, femei și tineri au fost secerați de gloanțe, străpunși de săbii și baionete, casele au fost aruncate în aer cu grenade și incendiate.

În acea zi, 93 de suflete au fost stinse: 87 de români și 6 evrei. Alte 170 de persoane au fost rănite, iar 47 de gospodării au fost mistuite de flăcări.

Iată cum a fost relatat acest eveniment tragic în presa românească a vremii:

“1940 Masacrul de la Trăznea. Trupe hortyste aparținând batalionul 22 Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea la data de 9 septembrie. După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de “Masacrul de la Trăznea”. Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei. Răniţi 170 de români, iar 47 de gospodării au fost mistuite de flăcări…”

Trăznea nu a fost doar un sat martirizat. Trăznea a devenit un simbol al durerii și al rezistenței românești, un strigăt către istorie că acest pământ a fost apărat și sfințit cu sângele celor nevinovați.

Astăzi, când rostim numele Trăznea, nu putem să nu simțim în piept datoria sacră de a păstra vie memoria celor care și-au găsit sfârșitul în acea zi neagră. Ei nu au murit doar ca simpli țărani sau vecini ai noștri, ci ca mărturii vii ale jertfei românești.

În fața acestui episod tragic, națiunea noastră trebuie să își aducă aminte că libertatea și unitatea românilor s-au plătit cu sânge și suferință. Masacrul de la Trăznea este un avertisment pentru generațiile de azi și de mâine: să nu lăsăm niciodată ura și dezbinarea să otrăvească aceste pământuri, iar jertfa înaintașilor noștri să rămână temelia demnității românești.

Astfel, Trăznea nu este doar o filă de istorie. Este o cruce înfiptă în inima neamului românesc, o chemare la unitate, la memorie și la iubirea de patrie.

Veșnică pomenire martirilor de la Trăznea!