În toamna sângeroasă a anului 1944, când Ardealul de Nord era din nou teatru de luptă între armatele române și cele străine, satul Prundul Bârgăului din județul Năsăud a fost martorul unei tragedii care avea să rămână înfiptă ca o rană adâncă în sufletul neamului românesc.
Linia frontului se întindea pe crestele Bârgăului. De o parte, armata română și cea sovietică, care înaintau spre vest pentru a elibera pământul românesc. De cealaltă parte, armata germană și cea ungară, care se agățau cu disperare de un teritoriu ce nu le-a aparținut niciodată cu dreptate. În acel context de foc și ură, Divizia 27 Grăniceri și Regimentul 33 Vânători ale armatei maghiare au comis o atrocitate împotriva localnicilor români, neînarmați, nevinovați, dar vinovați, în ochii ocupantului, de faptul că erau români.
Douăzeci de oameni din Prundul Bârgăului au fost arestați sub acuzații absurde și duși la Bistrița. După două zile, au fost eliberați, însă libertatea lor a fost doar o capcană. Șapte dintre ei au fost din nou reținuți și aruncați într-o pivniță rece și întunecată. În noaptea de 10 octombrie 1944, au fost scoși afară, legați și duși în fața unui șanț antiaerian. Fără judecată, fără vină, fără milă, au fost împușcați și aruncați acolo, în același pământ pe care îl munciseră o viață întreagă.
Printre victime s-a aflat și preotul satului, părintele Augustin Pop, cel care purta crucea neamului în suflet și pe umeri. Rănit ușor, el a reușit să scape și să ducă mai departe mărturia acestei nopți de groază. Funcționarul Popovici, ridicat odată cu ceilalți, a dispărut fără urmă, un nume pierdut în negura crimei, dar viu în conștiința românilor care nu uită.
Acești oameni nu au murit doar pentru că se aflau într-un sat de pe front. Ei au fost jertfiți pentru credința lor, pentru limba lor, pentru dragostea lor de neam și de țară. Fiecare glonț tras atunci a fost o lovitură împotriva demnității românești, dar și o pecete pe care istoria nu o va putea șterge.
Astăzi, datoria noastră este să le rostim numele cu respect și să spunem lumii adevărul. Masacrul de la Prundul Bârgăului nu este doar o filă tristă din cartea istoriei, ci o pildă de curaj și suferință românească. Pe acel pământ sfânt s-a vărsat sânge curat, sânge de țăran și de preot, sânge de român.
Să nu uităm niciodată. Să le păstrăm amintirea vie în inimile noastre. Să ne învățăm copiii că libertatea, credința și demnitatea acestui neam au fost plătite, din nou și din nou, cu jertfă.
Glorie veșnică martirilor de la Prundul Bârgăului!
Cinste veșnică neamului românesc care nu a îngenuncheat niciodată!
